Această poziţionare se va menţine şi în anii imediat următori, respondenţii fiind de acord că această zonă va continua să se dezvolte şi să atragă vizitatori, atât localnici cât şi străini, unul dintre motive fiind concentraţia de locuri pentru servit masa sau pentru distracţie.



Peste 80% dintre respondenţi susţin că Centrul Vechi este zona cu cele mai multe restaurante din Bucureşti în timp ce 68% îl percep ca fiind locul cu cele mai multe posibilităţi de distracţie.



Dat fiind aceste considerente, se remarcă şi afluxul de străini, fie că sunt turişti sau persoane care lucrează temporar pe teritoriul României. Aproape 89% dintre respondenţi consideră că Centrul Vechi este principalul loc în care poţi invita un prieten din străinătate. De asemenea, 88% dintre participanţii la studiu susţin că, în ultima perioadă, vezi tot mai mulţi străini în această zonă, ceea ce se datorează, cel mai probabil, faptului că preţurile sunt mult mai accesibile decât cele din majoritatea capitalelor europene, iar viaţa de noapte mult mai vibrantă.



Afluxul mare de străini, designul cosmopolit al localurilor şi serviciile din ce în ce mai bune reprezintă principalele motive pentru care mai mult de jumătate dintre cei chestionaţi consideră Centrul Vechi o zonă 'ca în Occident', deşi specificul local îi oferă o notă de unicitate.



Restaurantul preferat de bucureşteni pentru invitaţii lor din străinătate este Caru' cu Bere, conform datelor relevate de cercetare.



Bucureştenii au, potrivit studiului, încredere în bucătăria românească, atât prin prisma meniului, cât şi a ingredientelor folosite. 79% dintre participanţii la studiu afirmă că preferă produsele alimentare româneşti, în timp ce 65% le consideră sănătoase.



'Segmentul bucureştenilor care ies să ia masa în oraş este tot mai vizibil, fiind în creştere atât ca număr, cât şi ca grad de sofisticare. Bucureştiul este un caz special, fericit, în România, unde venitul mediu este de aproximativ 1.500 de euro pe familie. Având în vedere acest venit, oamenii sunt dispuşi, educaţi şi îşi şi permit să iasă la restaurant pentru simplul motiv de a lua masa. În plus, dacă găsesc un meniu de prânz sub 5 euro, bucureştenii sunt dispuşi să facă din acest lucru un obicei', a adăugat Ramona Popescu, marketing manager al grupului City Grill.



Cercetarea a fost realizată online, în luna mai 2014, pe un eşantion de 765 de respondenţi, reprezentativ la nivelul Capitalei, pentru segmentul 18 – 50 de ani.

 

Sursa: Agerpres