Potrivit sondajului, de la declanşarea recesiunii, 40 la sută dintre români au suferit o diminuare a veniturilor, iar 21 la sută au înregistrat pierderi de peste 40 la sută din sumele câştigate anterior recesiunii.

Sondajul arată, de asemenea, că 54 la sută dintre cei intervievaţi au redus cheltuielile, 22 la sută au început să-şi organizeze bugetul personal, 15 la sută au început să economisească, iar 15 la sută au spus că se tem să contracteze un credit.

Reprezentanţii Cetelem au reamintit importanţa ghidului ABCard, lansat cu scopul de a ajuta clienţii să înţeleagă ce înseamnă folosirea unui card de credit, cum pot utiliza cardul de credit MasterCard

"Vrem să facem clienţii să înţeleagă că printr-un credit nu se face un cadou. Încercăm să educăm clientul ca el însuşi să înţeleagă ce înseamnă un credit, dacă are putere de rambursare, ce înseamnă un nou credit pe lângă cele pe care le mai are", a arătat Miruna Senciuc, director comercial Cetelem, care a prezentat conceptul societăţii pentru educarea financiară a populaţiei, într-o conferinţă de presă.
Sursa: Agerpres