Marriott International Inc., cel mai mare lanţ hotelier din Statele Unite, are în plan să se extindă prin preluarea unor hoteluri de la companiile concurente, care nu mai pot face faţă crizei şi nu pot refinanţa sau acoperii datoriile.

Declaraţia a fost făcută de directorul financiar al Marriott, Carl Berquist, conturând astfel strategia lanţului hotelier în această perioadă.  „Avem suficiente resurse pentru a face achiziţii şi chiar pentru parteneriate”, a afirmat Berquist într-un interviu telefonic.

Marriott deţine 45 dintre cele 3.000 de hoteluri pe care le operează şi care însumează 577.000 de camere. Compania vizează majorarea capacităţii de cazare în următorii ani cu 110.000 camere, dintre care doar în acest an 30.000.

Potrivit lui Berquist, circa 50% din numărul de camere propuse sunt în construcţie în cadrul hotelurilor administrate de Marriot, în timp ce alte 6% vor fi preluate de la mărcile concurente.

Oficialul Marriott a refuzat să ofere detalii despre concurenţii vizaţi şi despre regiunile unde se urmăreşte extinderea.

Potrivit Real Capital Analytics Inc., valoarea hotelurilor intrate în incapacitate de plată a ajuns la 17,3 miliarde dolari în al doilea trimestru al anului, de la 9 miliarde dolari la finele primului trimestru.

Marriott International Inc., care operează hoteluri sub brandul propriu dar şi sub mărcile Ritz-Carlton, Courtyard şi Residence Inn, a raportat o scădere cu 46% a profitului net aferent celui de-al doilea trimestru al anului, la 84 milioane de dolari.

Astfel, Marriott şi-a redus şi estimările de profit pentru 2009 la 86 cenţi/acţiune, de la nivelul de 1,02 cenţi/acţiune prevazut în aprilie.

SURSA: Bloomberg

Te-ar putea interesa și: