"Trebuie un efort constant de eliminare a corupţiei şi toleranţă zero, pentru că are efect asupra investitorilor şi cum suntem văzuţi din afară. Este important să arătăm că facem paşi clari şi consistenţi în lupta împotriva corupţiei. Plimbaţi-vă prin Bucureşti şi vă veţi da seama că există corupţie", a afirmat Steven van Groningen.
Consiliul Investitorilor Străini a lansat, miercuri, ediţia 2011 a Cărţii Albe, un document strategic publicat la fiecare doi ani care reprezintă o analiză a progreselor înregistrate în principalele 11 domenii de activitate cu impact asupra mediului investiţional, precum fiscalitate, energie, agricultură şi mediu, piaţa muncii, fonduri europene, sistemul juridic, infrastructură, guvernanţă corporativă.