Statul român, în speţă Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) şi Ministerul Transporturilor, va fid at în judecată faţă de lipsa de interes manifestată pentru despăgubirea românilor care deţin autoturisme Volkswagen, pe care au fost instalate softuri ce au permis manipularea testelor privind stabilirea standardelor de emisii aplicabile. 

FACIAS precizează, de asemenea, că va solicita justiţiei să oblige instituţiile statului să ia măsuri pentru protecţia consumatorilor şi pentru protejarea mediului înconjurător. 

"FACIAS va înainta zilele acestea o acţiune în contencios administrativ solicitând instanţei judecătoreşti să oblige instituţiile statului român să ia măsurile legale în privinţa acestui abuz şi să-i oblige pe cei responsabili la repararea prejudiciilor cauzate. (…) Apreciem că, prin întârzierea demersurilor asumate şi anunţate, instituţiile statului prejudiciază atât imaginea României, care are obligaţia de a respecta solicitările oficiale ale Uniunii Europene, asemeni celorlalte state membre, cât mai ales pe clienţii români de bună credinţă care au achitat toate taxele la achiziţionarea unui autovehicul VW", susţine Oana Florea, reprezentant FACIAS. 

În 2015, grupul Volkswagen a recunoscut oficial instalarea unui soft special care a permis manipularea testelor privind stabilirea standardelor de emisii aplicabile pe aproximativ 11 milioane de autovehicule comercializate la nivel mondial, din care 8,5 milioane vândute în Europa şi aproximativ 500.000 în SUA. 

Volkswagen a acceptat să plătească despăgubiri de 15 miliarde de dolari pentru cei 500.000 proprietarii americani de maşini cu motoare diesel, dar a respins o măsură similară pentru cei 8,5 milioane de proprietari de maşini din Europa care au avut, de asemenea, testele de emisii trucate. 

Potrivit FACIAS, Comisia Europeană (CE) a confirmat că Volkswagen a încălcat drepturile consumatorilor în 20 de ţări membre şi a cerut tuturor statelor comunitare să demareze propriile lor investigaţii la nivel naţional cu privire la autoturismele Diesel produse de Volkswagen pentru a putea stabili dacă şi cât de multe vehicule certificate în UE au fost echipate cu sisteme care încalcă reglementările. 

"În România există peste 50.000 de autoturisme pe care au fost instalate dispozitive sau tehnici de manipulare a emisiilor. Potrivit unui răspuns trimis FACIAS de către Registrul Auto Român, numai 12,52% dintre aceste maşini au fost rechemate pentru remedierea neconformităţilor. Nimeni nu a fost însă despăgubit. Până în prezent, instituţiile statului nu au oferit nicio informaţie cu privire la concluziile grupului mixt deşi acestea vizau drepturile şi interesele a cel puţin 50.000 de români. FACIAS a solicitat informaţii în baza Legii 544 (privind liberul acces la informaţiile de interes public – n.r.), însă Ministerul Transporturilor a refuzat să răspundă încălcând astfel legislaţia în vigoare privind liberul acces la informaţiile de interes public. Ministerul Mediului a transmis FACIAS că Administraţia Fondului pentru Mediu nu a calculat niciun prejudiciu cauzat prin vânzarea autovehiculelor ale căror emisii poluante au fost subevaluate prin montarea de dispozitive de manipulare a emisiilor", se subliniază comunicatul citat. 

La finele anului trecut, Ministerul Mediului şi Ministerul Transporturilor au decis să înfiinţeze, în România, un Grup mixt de lucru având ca misiune identificarea măsurilor legale pe care statul român trebuie să le impună în cazul Volkswagen. 

În octombrie 2015, ministerul de resort anunţa că prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen pentru cele 105.303 maşini inventariate ca fiind cu probleme se ridică la peste 30 de milioane de euro (123.616.827 lei). Calculul a luat în considerare faptul că taxa auto a fost plătită de cumpărători pentru motorizare Euro 5, iar maşina, în realitate, avea motorizare Euro 4. 

Pe de altă parte, defalcat, datele estimate de Grupul mixt de lucru înfiinţat de ministerul de resort şi Ministerul Transporturilor arăta, la vremea respectivă, că au fost afectate: 1.944 de unităţi VW cu motorizare de 1,2 litri (prejudiciu estimat de 588.626 lei), 38.719 unităţi VW de 1,6 litri (pagubă de 24.487.635 lei) şi 64.640 unităţi VW de 2,0 litri (prejudiciu de 98.540.565 lei).

AGERPRES