STATUL care are PREA MULȚI BANI și nu știe cum să îi CHELTUIASCĂ
După ani şi ani în care California s-a confruntat cu deficite bugetare şi reduceri ale cheltuielilor, statul american are acum o nouă problemă, un excedent bugetar neaşteptat care a provocat o dispută legată de cum ar trebui să fie cheltuiţi banii.
Până şi mărimea excedentului este subiect de discuţii, pornind de la 1,2 miliarde de dolari, sumă estimată de guvernatorul Jerry Brown, şi până la 4,4 miliarde de dolari, potrivit unui analist independent angajat de legislativul statului, relatează CNBC.
Surplusul a fost obţinut la numai trei ani de când California înregistra un deficit de aproape 60 de miliarde de dolari.
La prima vedere, situaţia ar trebui să fie o veste bună pentru statul controlat de democraţi, care au fost nevoiţi să reducă programele pe care le susţineau. După alegerile din noiembrie anul trecut, Partidul Democrat a obţinut o majoritate confortabilă de două treimi în legislativul statului, republicanii fiind reduşi practic la tăcere.
În schimb, excedentul bugetar a declanşat o dezbatere legată de sustenabilitatea noilor venituri şi dacă banii ar trebui folosiţi pentru inversarea unorr măsuri de reducere a cheltuielilor sau puşi deoparte pentru următorul ciclu de scădere economică.
Cel puţin alte şapte state americane, între care Connecticut, Utah şi Wisconsin, au raportat excedente bugetare în ultimele câteva săptămâni, stabilind condiţiile pentru conflicte legislative.
Membrii forurilor legislative discută dacă banii trebuie utilizaţi la reluarea programelor anulate în timpul recesiunii, la finanţarea unor reduceri de taxe sau să fie păstraţi pentru "zile negre".
SURSA: Mediafax
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





