Bogdan Mănoiu,  Andrei Pitiş şi Mihai Nicolescu sunt oamenii din spatele iRewind, o aplicaţie prin care îţi poţi înregistra evoluţiile sportive sub forma unor clipuri video filmate din unghiuri diferite, pe care le poţi vedea apoi direct pe smartphone-ul tău. Aplicaţia a fost lansată în ţara noastră pe pârtia de la Clăbucet sosire, în parteneriat cu Orange Romania în 2013. 

După implementarea cu succes a tehnologiei iRewind pe câteva pârtii de schi din România, Bogdan Mănoiu, fondatorul companiei cu acelaşi nume, a decis să pornească totul de la zero în patria schiului, Elveţia.
„Am făcut o companie de la zero în Elveţia. Avem patru asociaţi care deţin puţin peste 20% din acţiuni. Printre acţionarii români se numără Mihai Nicolescu, care este şi chief technology officer, Mircea Tudor, proprietarul companiei româneşti MB Telecom şi eu, care deţin puţin peste 50% din acţiuni. Cu banii pe care îi primeam aici nu ne acopeream nici costul echipamentelor, iar cantitatea de muncă şi efortul de depus erau aceleaşi. Strategic, poziţionarea din Elveţia ne ajută extraodinar de mult din toate punctele de vedere, comercial, financiar“, declară Mănoiu pentru revista Capital în 2014. Compania elveţiană iRewind a participat la Salonul de Inventică de la Geneva şi a câştigat Marele Premiu cu invenţia „OnAirCamera – Smart Pole“.

În prezent, iRewind avea o prezenţă în 23 de ţări şi a furnizat servicii pentru mai mult de 300 de evenimente sportive, livrând un milion de videoclipuri.  Prin achiziţia iRewind, Yoveo îşi va consolida poziţia şi va continua să dezvolte servicii în domeniul video, în special pentru evenimentele sportive. “Suntem recunoscători întregii echipe pentru pasiunea şi dedicaţia cu care au dezvoltat iRewind. Yoveo are un portofoliu dezvoltat de produse video și tehnologii inovatoare în curs de dezvoltare și prin combinarea acestora cu iRewind, va oferi participanților la evenimente sportive, sponsorilor şi organizatorilor o valoare excepțională", a declarat Bogdan Mănoiu, co-fondator şi CEO iRewind.

 

Te-ar putea interesa și: