Potrivit notei de fundamentare a proiectului, sporurile se acordă dacă există factori nocivi şi mecanismul de acţiune a acestora asupra organismului, intensitatea de acţiune a factorilor nocivi sau asocierea acestor factori, durata de expunere la acţiunea factorilor nocivi, “existenţa unor condiţii de muncă ce implică o suprasolicitare nervoasă, care determină un risc de îmbolnăvire sau de accidentare; structura şi nivelul morbidităţii în raport cu specificul locului de muncă”.
Angajaţii din adminstraţia publică şi personalul contractual vor beneficia de spor pentru condiții periculoase sau vătămătoare – între 5% și 15%. Conform notei de fundamentare, mărimea concretă a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de muncă, potrivit proiectului, este următoarea:
A. Spor de până la 15% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 4 factori de risc din cei prevăzuți mai sus;
B. Spor de până la 10% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenta a 3 factori de risc din cei prevăzuți mai sus;
C.   Spor de până la 5% din salariul de bază pentru personalul care îşi desfăşoară activitatea sub influenţa a 2 factori de risc din cei prevăzuți mai sus.
“La stabilirea sporului pentru condiţii de muncă, pentru a nu afecta echilibrele bugetare, a fost introdusă condiţia de a se respecta încadrarea în sumele prevăzute pentru cheltuieli de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat”, potrivit notei de fundamentare.

De asemenea, personalul din instituţiile publice sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor care este încadrat şi îşi desfăşoară activitatea în specialitatea funcţiilor specifice beneficiază şi de următoarele categorii de sporuri:
a) Spor pentru condiţii deosebite de muncă vătămătoare/periculoase – de până la 35%;
b) Sporul pentru condiţii deosebit de periculoase – de până la 75%;
c) Sporul de izolare şi pentru condiţii deosebite de muncă reprezentate de izolare datorată activităţii desfăşurate în localităţi amplasate la altitudine, care au căi de acces dificile sau unde atragerea personalului se face cu dificultate, în punctele de frontieră c) amplasate în afara localităţilor sau de activitatea desfăşurată în condiţii de radiaţii şi altele asemenea stabilite de ordonatorul principal de credite, cu consultarea sindicatelor – de până la 20%.
Cuantumul sporurilor de mai sus se aprobă prin ordin al preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, cu consultarea sindicatelor sau, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor, în limita prevederilor prezentului Regulamentul, având la bază buletinele de determinare sau, după caz, expertizare, emise de către autorităţile abilitate în acest sens.

Spor de izolare de până la 20%

Şi personalul din cadrul Administraţiei Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” şi comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării“ din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, care îşi desfăşoară activitatea în teritoriul rezervaţiei, beneficiază de un spor de izolare de până la 20% din salariul de bază, care nu se ia în calcul la limita sporurilor prevăzută la art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017. Acest spor se acordă proporţional cu timpul lucrat în rezervaţie.