' Contrar celor prezentate, că ar fi o autostradă foarte scumpă, preţul kilometrului de autostradă de munte la Comarnic-Braşov este unul dintre cele mai scăzute din lume. Am arătat ce s-a construit în SUA, în Germania, în Franţa, în Spania, pe zone muntoase, iar preţul a fost de 2,5 – 3 ori mai mare decât ce am negociat noi pe Comarnic-Braşov, o autostradă de munte care va fi, dacă nu mă înşel, la cea mai mare altitudine din Europa', a spus Şova, la Realitatea TV.

Potrivit acestuia, pentru construcţia autostrăzii Comarnic – Braşov sunt necesari 1,5 – 1,8 miliarde de euro şi va fi gata în 2016.

Ministrul Transporturilor a mai spus că Banca Europeană de Investiţii (BEI), Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi Banca Mondială (BM) vor participa ''consistent' la finanţarea acestui proiect.

'Pentru Comarnic – Braşov, eu personal mi-am dorit ca acel contract să se semneze în februarie anul acesta. Nu s-a semnat încă şi acest lucru a fost prezentat negativ de jurnalişti, în mod justificat la prima vedere, dar între timp am reuşit să convingem organisme financiare internaţionale ca BEI, BERD şi BM să participe în mod consistent la finanţarea acestui proiect, pentru că este vorba despre o sumă foarte mare, iar prezenţa acestor instituţii financiare internaţionale prezintă două avantaje: pe de o parte, creditele de la ele pentru realizarea proiectului au dobânzi foarte mici pe piaţă în comparaţie cu dobânzile de la băncile comerciale şi, în al doilea rând, faptul că băncile comerciale se uită cu foarte mare atenţie dacă instituţiile financiare internaţionale intervin pentru finanţarea proiectelor. Le-am convins, acum ne aflăm în faza în care ele studiază contractul, îşi fac acel due-dilligence, ca o analiză a contractului şi a riscurilor – este vorba despre riscuri juridice – ale acestui proiect de investiţii. Ne-au promis că în luna iunie vor termina această analiză şi vor da un vot în Comitetul Creditorilor. Din punctul nostru de vedere, noi am terminat din decembrie anul trecut. Din acel moment, am reuşit acest lucru extraordinar să convingem instituţiile financiare – şi asta pentru că am acţionat foarte transparent, foarte la vedere. Le-am pus la dispoziţie toată documentaţia. Este vorba despre 1,5 – 1,8 miliarde de euro pentru construcţia autostrăzii Comarnic-Braşov', a explicat şeful de la Transporturi.

În luna ianuarie, ministrul Transporturilor, Dan Şova, afirma, pe blogul său, că preţul pe kilometru pentru autostrada Comarnic-Braşov a fost redus, în urma negocierilor, cu peste şapte milioane euro faţă de preţul negociat în 2010, de la 35.281.737 euro/km la 28 milioane euro/km.

''Pentru o comparaţie cu negocierea din 2010, informez că preţul mediu pe km pentru construcţia autostrăzii de munte Comarnic – Braşov este 28 milioane euro/km (fără TVA). Preţul negociat de PD-L în 2010 pentru aceeaşi autostradă a fost de 35.281.737 Euro/km (fără TVA). Se poate observa uşor că am făcut o reducere a preţului pe km faţă de 2010, ca urmare a negocierilor, de peste 7 milioane euro. Tradus în procente, înseamnă mai puţin cu peste 20%'', a explicat Dan Şova.

Acesta a subliniat că, în cazul autostrăzii Comarnic – Braşov, nu s-a înţeles Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale cu constructorii, 'spre deosebire de negocierile din 2003 şi 2010', ci negocierile s-au făcut cu finanţatorii la masă şi, în plus faţă de finanţatorii privaţi, au participat permanent reprezentanţii Băncii Europene de Investiţii (BEI) şi ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), care sunt, de asemenea, interesaţi să finanţeze Comarnic – Braşov.

Şova a mai spus atunci că tarifele de utilizare a autostrăzii Comarnic – Braşov vor fi cele mai mici din Uniunea Europeană, acestea ţinând cont de puterea de cumpărare a cetăţenilor români.

Nivelul tarifelor va fi de 5,7 lei fără TVA, 7 lei cu TVA pentru un autoturism, pentru toţi cei 60 km, de la intrarea pe podul Breaza şi până la ieşirea în Cristian. Pentru distanţe mai mici, tarifele sunt reduse, în funcţie de numărul de km parcurşi pe autostradă. De exemplu, pentru distanţa Comarnic – Sinaia tariful va fi de 2,8 lei fără TVA, respectiv 3,5 lei cu TVA pentru un autoturism.

''Acestea sunt cele mai mici tarife de autostradă din UE, modul de stabilire a acestora ţinând cont de realităţile concrete din România, respectiv de puterea de cumpărare a cetăţenilor români'', scria Dan Şova pe site-ul său.

Potrivit acestuia, autostrada Comarnic – Braşov va avea 60 de kilometri lungime, din care 53,215 kilometri de autostradă propriu-zis şi încă aproximativ şapte kilometri legăturile (tot în regim de autostradă) spre localităţile pe lângă care trece, respectiv Sinaia, Buşteni, Predeal şi Râşnov.

Autostrada va începe la intersecţia între DN1 şi DJ 101R (podul dinspre Breaza) şi se va termina la Cristian, unde se va asigura legătura atât spre Ghimbav, cât şi spre DN73, în apropierea Centurii Braşovului.

Autostrada va avea 3 ieşiri, respectiv între Sinaia şi Buşteni, la Predeal şi la Râşnov, 19 viaducte, în lungime totală de 2,964 km, 15 poduri, în lungime totală de 0,135 km, şi aproximativ 20 km de tuneluri, câte 9,77 km de tunel pe fiecare parte: 2,9 km la Sinaia, 3,11 km la Buşteni şi 3,7 km la Predeal.

Din cei aproximativ 60 km de autostradă, aproximativ 40 km (adică partea fără tuneluri) au un cost total de 1.070 milioane euro, iar cei aproximativ 20 km de tuneluri (9,77 km pe fiecare parte) au un cost total de 396,368 milioane euro. În cazul tunelelor, de exemplu, standardul de cost pentru tunel autostradă de munte este 27 milioane Euro/km (fără TVA), iar în urma negocierilor, preţul obţinut este de 20 milioane Euro/km (fără TVA), adică mai puţin cu 7 milioane euro pe km.

Reprezentanţii consorţiului Vistrada Nord, compus din companiile Vinci, Strabag şi Aktor, au parafat cu autorităţile române un Memoradum privind finalizarea calendarului şi a restului măsurilor în ceea ce priveşte atribuirea contractului de concesiune de lucrări publice referitor la proiectarea, construirea, finanţarea, operarea şi întreţinerea Autostrăzii Bucureşti – Braşov, tronsonul Comarnic – Braşov.AGERPRES