Potrivit unui comunicat remis, vineri, de DNA, în rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în cursul anului 2011, în contextul iniţierii unor proceduri de achiziţii publice la nivelul ANAF, inculpatul Sorin Blejnar, în calitate de preşedinte al ANAF cu rang de secretar de stat, a acceptat din partea unui om de afaceri promisiunea unui procentaj de 20% din valoarea unor contracte ce urmau a fi încheiate la nivelul instituţiei publice respective. 

"Banii respectivi urmau să-i fie remişi inculpatului în schimbul exercitării influenţei sale asupra unui subaltern, pentru ca acesta să gestioneze procedurile de atribuire a contractelor respective astfel încât aceste contracte să fie obţinute de firma omului de afaceri. În aceste circumstanţe, în perioada noiembrie 2011 – ianuarie 2012, inculpatul Blejnar Sorin şi celălalt funcţionar implicat în acest demers au primit suma totală de 13.172.520 lei, prin intermediul unei firme cu comportament tip 'fantomă' controlate de aceştia cu care societatea omului de afaceri a încheiat mai multe contracte fictive", arată DNA, citat[ de Agerpres. 

Procurorii spun că, din această sumă de bani, lui Blejnar i-a revenit efectiv suma de 12.513.894 lei. 

În cauză, procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin lui Sorin Blejnar. 

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Bucureşti, cu propunerea menţinerii măsurilor preventive şi asigurătorii dispuse în cauză. 

De asemenea, procurorii au dispus disjungerea cauzei faţă de o altă persoană, funcţionar ANAF, se arată în comunicatul citat. 

În cauză, procurorii anticorupţie au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie ai Inspectoratului General al Poliţiei Române şi Direcţiei de Operaţiuni Speciale. 

Sorin Blejnar a mai fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, în iulie 2014, pentru complicitate la evaziune fiscală şi constituirea unui grup infracţional organizat (în forma sprijinirii), mai precizează DNA.