Costul unei revizii auto complete la mașină pentru sezonul de vară a crescut semnificativ față de anul trecut, ajungând până la 1.000 de lei pentru modelele de volum cele mai populare în România, dacă includem și manopera, potrivit unei analize AutoEco, magazin online de piese și accesorii auto, cu prezență locală și consultanță specializată.

Costul unei revizii auto complete a crescut semnificativ

Astfel, prețurile la consumabilele auto au crescut cu până la 15% față de vara trecută, iar numărul șoferilor care vin acum cu probleme mai complexe, din cauza amânării întreținerii, este în creștere.

AutoEco a realizat o analiză de preț pentru trei dintre cele mai frecvente modele aflate în circulație:

  • Dacia Logan 2 (1.5 DCI): între 535 și 720 lei (filtre, ulei, plăcuțe față sau față + spate);
  • VW Golf 7 (1.6 TDI): între 635 și 825 lei;
  • Ford Focus 3 (1.6 TDCI): între 570 și 700 lei.

Toate prețurile sunt calculate pentru piese de calitate OEM, de la producători care echipează din fabrică respectivele modele. Dacă adăugăm costul estimativ al manoperei (200–300 lei în funcție de service și de oraș), totalul poate depăși ușor 900 – 1.000 de lei pentru o revizie completă.

Creștere de prețuri și cerere concentrată în vară

În ultimele 7 luni, la nivelul întregii piețe, vânzările de piese auto și accesorii au scăzut cu până la 30%, mulți șoferi amânând reviziile sau reparațiile necesare. Consecința este o creștere bruscă a cererii în perioada de vară, însoțită de costuri mai mari.

La nivel general, însă, inflația a influențat costurile materiilor prime, ale transportului și ale manoperei. În același timp, persistă disfuncționalități în lanțurile de aprovizionare, moștenite din crizele anilor anteriori, care continuă să limiteze disponibilitatea unor produse. La acestea se adaugă o cerere sezonieră accentuată, cauzată de amânarea lucrărilor de întreținere în prima parte a anului. Mulți șoferi revin acum cu reparații complexe, ceea ce contribuie la o presiune suplimentară asupra pieței. Costurile totale cresc și ca urmare a uzurii acumulate, generată de lipsa intervențiilor preventive.

„Vedem tot mai mulți clienți care revin acum, după luni de amânare, cu probleme mai grave decât o simplă revizie. De la plăcuțe complet uzate, până la discuri, amortizoare sau elemente de direcție, întreținerea ignorată se traduce în costuri și mai mari. Șoferii plătesc acum, practic, pentru neglijența din lunile trecute”, spune Costin Stan, CEO AutoEco, menționând că acest tip de neglijență are efecte directe asupra bugetelor: în locul unei revizii de rutină, tot mai mulți români sunt nevoiți să înlocuiască și plăcuțele, și discurile, amortizoarele sau componentele de direcție.

În astfel de situații, o revizie obișnuită de 800–1.000 de lei poate fi urmată de reparații suplimentare care ridică nota totală la 1.500–2.000 de lei, în funcție de componentele afectate. Înlocuirea discurilor de frână, a amortizoarelor sau a altor piese de suspensie este frecventă în cazurile de întreținere neglijată. În plus, tendința de a căuta soluții rapide, fără consultanță specializată, duce adesea la achiziții greșite și pierderi suplimentare.

Costin Stan, CEO AutoEco
Costin Stan, CEO AutoEco

Ce recomandă specialiștii AutoEco

AutoEco.ro recomandă efectuarea reviziilor la fiecare 10.000 km sau 1 an, chiar dacă unii producători auto indică intervale mai lungi. În condițiile reale de exploatare din România, această abordare preventivă reduce riscul apariției unor defecțiuni majore și ajută la optimizarea costurilor. În plus, specialiștii recomandă:

  • înlocuirea curelei de distribuție la 90.000–100.000 km sau 4 ani
  • schimbarea lichidelor de transmisie la 2–3 ani, chiar dacă unii producători susțin că nu este necesară

Pentru produsele consumabile – uleiuri, filtre, plăcuțe de frână – este indicată alegerea unor mărci cu istoric dovedit, compatibile cu modelul și stilul de condus.

Greșelile frecvente ale șoferilor români

  • Amână întreținerea, până în momentul în care apar defecțiuni vizibile sau sunete suspecte;
  • Aleg piese ieftine, fără consultanță, ceea ce poate duce la incompatibilități sau performanță slabă;
  • Nu verifică regulat nivelul lichidelor (ulei, freon, antigel) sau starea frânelor;
  • Comandă după preț, fără să înțeleagă diferențele reale între branduri și calități.

În acest context, AutoEco funcționează ca un punct de sprijin pentru șoferii care vor să evite greșelile frecvente din procesul de selecție a pieselor auto. Prin consultanță tehnică personalizată, prețuri afișate clar și livrare rapidă – inclusiv la easybox – compania oferă un echilibru între accesibilitate și încredere. Platforma este completată de recomandări disponibile online (YouTube, TikTok) și de un portofoliu de produse verificate, de la mărci consacrate precum Mann-Filter, Bosch, Castrol sau TRW, selectate în funcție de compatibilitatea cu vehiculul și stilul de condus.

AutoEco, magazin online specializat în vânzarea de piese și accesorii auto pentru piața din România, marcă înregistrată a companiei Motoreco Parts S.R.L., este activ pe piața locală de peste 14 ani și funcționează ca un partener de încredere pentru șoferii și service-urile care caută soluții eficiente și corecte în zona de întreținere auto.