Trădarea îl va costa oricum scump, iar poziția lui în partid este destul de șubredă în acest moment. Audiat în Comisia SPP, acesta a dezvăluit că un prieten i-ar fi transmis un mesaj de la celebrul general Pahonțu.

„Ceea ce v-am spus public am spus și la Comisie. Alte elemente de noutate nu sunt. Eu am depus jurământul cam la mijlocul lunii octombrie. În noiembrie un prieten a venit la mine și mi-a transmis un mesaj de la directorul SPP. Mesajul a fost cel pe care vi l-am spus public. Dragnea până în martie o să fie istorie. Că tu, eu și câțiva colegi am putea prelua partidul și că eu aș putea avea protecție. Ce înseamnă protecție e de discutat. Bineînțeles că răspunsul meu a fost categoric nu.

Am spus și în fața Comisiei că omul acesta, pe care nu-l cunosc, m-a luat de prost. Întâlnirea între mine și prietenul meu a fost în biroul Ministerului Dezvoltării Regionale, nu a fost la cârciumă sau mai știu eu unde. Prietenul meu nu face parte din niciun partid politic, nicio structură militară. Nu l-am întrebat de unde știe pentru că cine mă cunoaște probabil știe că sunt foarte categoric și nu vreau amănunte. Am încredere în ce a spus pentru că e un prieten foarte bun. Eu nu am acuzat SPP”, a spus Paul Stănescu.  

Însă conform unor surse politice, Paul Stănescu ar încerca să-l protejeze pe adevăratul mesager care ar fi nimeni altul decât președintele PSD Dâmbovița, Adrian Țuțuianu. De altfel, acesta a informat mai mulți membri ai filialei că el va deveni președinte al partidului și că se bucură de susținerea serviciilor de informații. De asemenea, Țuțuianu s-a lăudat mai multor doamne din partid că este bun prieten cu celebrul general Lucian Pahonțu, cu care a fost coleg de liceu și că acesta îi asigură protecție. Așadar ar fi dispus la orice pentru aceste avantaje.

Informația a fost verificată și de reporterii Capital și într-adevăr, atât Adrian Țuțuianu, cât și Lucian Pahonțu au frecventat același liceu, în aceeași perioadă, mai exact Liceului nr. 3 de Chimie din Câmpulung Muscel, astăzi numit Liceul Teoretic “Dan Barbilian”.

Te-ar putea interesa și: