Premierul Slovaciei, Juraj Miskov, vrea ca ţara sa să devină la fel de atractivă pentru investitori ca Singapore, prin reducerea birocraţiei şi simplificarea legislaţiei muncii.

Slovacia, care a prosperat prin atragerea producătorilor auto, a devenit mai puţin interesantă pentru investitori după ce fostul premier Robert Fico a sporit rolul statului în economie, a declarat Miskov în această săptămână.

„Vrem să renunţăm la toate măsurile care au dăunat mediului de afaceri. Vom fi capabili să transformăm Slovacia în Singapore al Europei Centrale şi de Est”, a spus Miskov, fost şef al diviziei slovace a companiei Saatchi & Saatchi.

Singapore oferă cele mai bune condiţii pentru afaceri, potrivit unui clasament efectuat de Banca Mondială. Slovacia a coborât şapte poziţii în clasament, pe locul 42, după ce guvernul a mărit numărul de reglementări şi a îngreunat condiţiile de concediere.

Investiţiile străine din Slovacia au scăzut în ultimii doi ani, din cauza recesiunii mondiale. Agenţia slovacă pentru investiţii şi dezvoltarea comerţului a atras anul trecut proiecte de investiţii de 244 milioane euro, comparativ cu nivelul record de 1,7 miliarde euro în 2004.

Guvernul vrea ca până la încheierea mandatului său, în 2014, să egaleze acest record, a spus Miskov. Slovacia va fi însă în situaţia de a concura cu state vecine precum Ungaria şi Cehia, care fac şi ele eforturi să atragă investitorii străini, a spus Vladimir Vano, analist la subsidiara Volksbank din Bratislava.

„Capacităţile de producţie din Europa de Vest nu sunt folosite integral, astfel încât aşteptările de investiţii nu trebuie să fie prea mari. Din acest motiv, Slovacia ar trebui să se orienteze către companiile asiatice care vor să se apropie de pieţele europene”, a arătat Vano.

Slovacia a devenit destinaţa preferată a unor producători precum Kia Motors după ce predecesorul lui Fico, Mukulas Dzurinda, a introdus cotă unică de impozitare de 19%. După aducerea deficitului bugetar sub 3% din PIB până în 2013, conform legislaţiei europene, guvernul slovac intenţionează să reducă impozitul unic.

În acest an, deficitul bugetar este anticipat la 8% din PIB. Guvernul vrea să atragă investiţii din partea companiilor din sectorul tehnologiei, ale căror produse au valoare adăugată mare.

Samsung Electronics a anunţat în februarie că îşi va majora investiţia la o fabrică de asamblare din Slovacia unde produce ecrane cu cristale lichide.

Compania AU Optronics din Taiwan construieşte în Slovacia o fabrică similară. Investiţiile vor contribui la reducerea şomajului sub 10%, de la 12,3% în iulie. Slovacia are o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, iar din 2008 au fost desfiinţate peste 300.000 de locuri de muncă.

SURSA: Mediafax