Ministrul slovac al Economiei, Peter Ziga, a declarat că ţara sa a concurat cu alte state pentru investiţia Minebea. 

"În runda finală am concurat cu România. Deşi forţa de muncă este mai ieftină în România, Minebea a decis să investească în Kosice", a afirmat oficialul slovac, adăugând că fabrica va fi operaţională în 2018. 

Unitatea va furniza componente pentru aviaţie, industria auto şi sectorul electronic, a anunţat Fico, într-o conferinţă de presă comună cu reprezentanţii Minebea, după semnarea acordului în Kosice. 

În fabrică vor lucra 1.000 de muncitori şi 100 de persoane vor fi angajate în Departamentul de Cercetare-Dezvoltare, o veste bună pentru Kosice, unde rata şomajului a urcat la 13% în octombrie, cu 4% mai mult decât media naţională. 

În următorii cinci ani, Minebea ar putea extinde investiţia la 100 de milioane de euro şi ar putea dubla numărul de angajaţi, a anunţat premierul slovac. 

Cu o populaţie de 5,4 milioane de locuitori, Slovacia – ţară membră a zonei euro – este cel mai mare producător auto din lume, în termeni de producţie per capita, graţie uzinelor construite în ultimele două decenii de Volkswagen, Kia Motors şi PSA Peugeot Citroen. În 2018, ar urma să fie inaugurată şi noua fabrică Jaguar Land Rover, unde va fi produs SUV-ul Discovery. 

Producţia auto este responsabilă pentru 44% din industria Slovaciei, precum şi pentru 35% din exporturile Slovaciei. De asemenea, acest sector asigură un loc de muncă pentru peste 200.000 de angajaţi. 

AGERPRES

Te-ar putea interesa și: