Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din MAI, dr. Raed Arafat, a declarat luni, la Reşiţa, că doar 70% din posturile IGSU sunt ocupate, iar în următorii ani se aşteaptă ieşiri masive din sistem din cauza pensionărilor, informează Agerpres.

Arafat a dat asigurări că va purta discuţii la Ministerul de Finanţe în vederea acoperirii cu personal a structurilor de salvare din cadrul ISU, UPU şi SAJ. „Avem nevoie de personal, iar acest lucru se va pune în atenţia inclusiv a colegilor de la Ministerul de Finanţe, pentru că nevoia de personal este şi la Unităţile de primiri urgenţe, şi la Serviciile de ambulanţă, dar şi la unele Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă. Este clar că nu vei putea să angajezi tot ce e nevoie peste noapte şi nici nu ai de unde, dar trebuie să existe un plan pe următorii trei-patru ani, pentru a putea să acoperim aceste lipsuri, mai ales că în unele zone o să avem plecări din ce în ce mai multe din cauza pensionărilor”, a declarat luni, la bilanţul ISU „Semenic” al judeţului Caraş-Severin, secretarul de stat Raed Arafat.

El a precizat că anul acesta ar urma să fie înlocuite toate autospecialele mai vechi de 30 de ani. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin a avut, anul trecut, peste 4.100 de intervenţii. Pompierii cărăşeni au acţionat pentru stingerea a 731 de incendii în 2018, ceea ce a însemnat aproximativ două incendii pe zi. Comparativ cu anul 2017, numărul persoanelor rănite a scăzut, de la zece, la trei, a celor decedate de la cinci la unu. Valoarea bunurilor distruse a scăzut de la 7,2 milioane lei la 5,06 milioane lei. În schimb, valoarea bunurilor salvate a crescut de la 62,45 milioane lei, la 96,35 milioane lei.

Te-ar putea interesa și: