Ordonanţa de Urgenţă nr. 79/2013 privind modificarea şi completarea Legii îmbunătăţirilor funciare nr. 138/2004 a fost adoptată de Guvern în şedinţa din 26 iunie şi a trecut oarecum neobservată de mass-media. Nu şi de cei vizaţi de actul normativ, adică, de agricultori, care sunt nemulţumiţi de faptul că nu au fost consultaţi şi consideră că noile modificări vor bulversa şi mai mult sistemul de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare, un sistem aflat deja în derivă, de peste 22 de ani.

Pe scurt, vechea lege prevedea că agricultorii asociaţi în aşa-numitele „organizaţii de apă pentru irigaţii“, puteau prelua în proprietate infrastructurile de irigaţii din zona respectivă, constând din „staţii de pompare, de punere sub presiune şi construcţii hidrotehnice, împreună cu dotările şi terenul aferent, conducte subterane, precum şi alte asemenea bunuri situate pe teritoriul organizaţiei“. Trecerea acestor sisteme în proprietate se făcea fără plată, dar cu asumarea de către fiecare organizaţie în parte a tuturor obligaţiilor privind exploatarea, întreţinerea, reparaţiile şi paza bunurilor respective, operaţiuni pentru care statul nu mai avea fondurile necesare. Oamenii s-au organizat, înfiinţând în ultimii ani 488 de astfel de entităţi, care acopereau circa 1, 25 milioane hectare, în principalele zone agricole ale ţării. Şi lucrurile începuseră să meargă destul de bine, cu excepţia problemelor create de creşterea constantă a preţului energiei electrice şi, implicit, a tarifelor pentru irigaţii.

O lege bună înlocuită cu una dezastruoasă

Ei bine, a venit guvernul Ponta cu noul act normativ, care stabileşte două modificări esenţiale ale vechii legi: 1) Sistemele de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare nu vor mai fi date organizaţiilor în proprietate, ci în comodat;  2) La încheierea contractelor de comodat, organizaţiile au obligaţia de a constitui o garanţie în contul Agenţiei Naționale de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), în cuantum de 10% din valoarea infrastructurii transmise, cuantum care urmează a fi reglementat „conform normelor metodologice şi procedurilor stabilite prin hotărâre a Guvernului“. La articolul următor se stabileşte că ANIF are dreptul de a reţine garanţia constituită de organizaţiile şi federaţiile care primesc dreptul de folosinţă asupra infrastructurii, „dacă acestea nu respectă obligaţiile stabilite prin protocolul de predare-preluare, nu întreţin, nu exploatează şi/sau nu utilizează infrastructura de îmbunătăţiri funciare în condiţiile prevăzute de normele metodologice sau distrug infrastructura primită în folosinţă.“ Aşadar, în perioada următoare, toate organizaţiile deja constituite trebuie să-şi schimbe contractele de proprietate sau de folosinţă gratuită în contracte de comodat şi să depună 10% din valoarea sistemelor de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare pe care le gestionează. Pe de altă parte, potrivit noului act normativ, contractele de comodat se vor încheia pentru o perioadă de 5 ani, cu drept de prelungire, şi vor trebui aprobate prin hotărâri de Guvern.

În nota de fundamentare a actului normativ se arată că, „urmare a verificărilor efectuate de specialiștii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale s-a constatat că, în unele cazuri, organizaţiile de îmbunătăţiri funciare care au primit gratuit în proprietate infrastructura de îmbunătăţiri funciare nu au asigurat paza şi protecţia acesteia, în conformitate cu prevederile legii, rezultatul fiind devastarea amenajărilor“.

„Care devastări? Unde s-au produs? Astea-s poveşti. Adevărul e că, în sfânta noastră tradiţie, am avut o lege bună, şi de ce să nu stricăm noi toată treaba, cu o nouă lege proastă?“, a declarat, pentru Capital, Ştefan Poienaru, patronal firmei Vitifam Feteşti, din judeţul Ialomiţa.

„Opera unui dinozaur de la Ministerul Agriculturii“

Ioan Niculae, unul dintre cei mai mari fermieri din România, consideră că vechea lege a irigaţiilor era bună şi nu trebuia schimbată, dar că „şi-a băgat coada un dinozaur, care s-a întors la Ministerul Agriculturii, unde a făcut numai prostii“. Este vorba de Valentin Apostol, fostul şef al Societăţii Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare, actualmente director în cadrul Direcţiei de îmbunătăţiri funciare, fond funciar, eco-condiţionalitate şi agricultură ecologică, de la MADR, care a redactat proiectul de lege. Noul director nu a putut fi contactat de Capital până la închiderea ediţiei. Personaj controversat, Apostol este, printre altele, artizanul celebrei afaceri Romag 98, în urma căreia statul român a pierdut peste 100 de milioane de dolari. Cert este că, fie cu Apostol „la butoane“, fie fără Apostol, aplicarea noii legi va determina multe dintre actualele organizaţii, lipsite de banii necesari pentru depunerea garanţiei de 10%, să renunţe la sistemele de irigaţii şi îmbunătăţiri funciare pe care le-au administrat în ultimii ani şi în care unele au investit sume considerabile.

În sfânta noastră tradiţie, am avut o lege bună, şi de ce să nu stricăm noi toată treaba, cu o lege nouă şi proastă?
Ştefan Poienaru, patronul firmei Vitifam Feteşti