După anunțul Guvernului privind ordonanța de urgență care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, Sindicatele din Educaţie au oferit un răspuns.

Potrivit acestora, Executivul este singurul responsabil pentru continuarea grevei, dat fiind că nu a rezolvat cerinţa esenţială referitoare la emiterea unei OUG care să garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul unui debutant va fi cel puţin egal cu salariul mediu brut pe economie.

Răspunsul Sindicatelor din Educație

”Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie „SPIRU HARET” consideră că Guvernul este singurul responsabil pentru continuarea acestei forme extreme de protest. După trei zile de pauză în negocieri, Executivul nu a venit cu o soluţie care să ducă la stingerea conflictului din educaţie.

Observăm cum Guvernul, prin purtătorul său de cuvânt, propune aceleaşi prime/vouchere pe care angajaţii din învăţământ le-au refuzat săptămâna trecută. Nu mai avem prim-ministru, nu mai avem miniştri cu care să negociem? De vineri am aşteptat invitaţia la discuţii, însă totul s-a redus la un mesaj transmis într-un briefing de presă susţinut de purtătorul de cuvânt al Executivului”, au transmis liderii sindicali într-un comunicat comun.

Sindicaliștii din Educație consideră că Guvernul  trebuie să înţeleagă, măcar acum, că încă nu a rezolvat cerinţa esenţială: emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant va fi egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, prevedere care a fost eliminată din Legea Învăţământului Preuniversitar.

Executivul nu dorește „acordarea salariilor decente” în Educație

Potrivit sindicaliştilor, faptul că Guvernul refuză să emită un astfel de act normativ, care să garanteze ceea ce a fost eliminat din Legea Învăţământului Preuniversitar şi ceea ce s-a convenit în decembrie 2022 cu prim-ministrul Nicolae Ciucă îi face pe angajaţi să creadă că, de fapt, Executivul nu doreşte nici măcar prin noua lege a salarizării să acorde salarii decente în învăţământ.

De asemenea, ei precizează că solicitările către reprezentanţii Guvernului: majorare salarială de 25%, în medie, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice; emiterea unei OUG prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, ceea ce ar însemna că salariile medii ar urma să crească cu 60%;

Totul a pornit după ce purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru a anunţat duminică faptul că Guvernul a pregătit o ordonanţă de urgenţă care va asigura majorări ale veniturilor personalului didactic, didactic auxiliar şi nedidactic.