Primele trei luni ale anului au confirmat că abordarea noastră de a construi un model de business echilibrat, în care activitatea de furnizare a energiei electrice se îmbină cu dezvoltarea proiectelor proprii, începe să își arate rezultatele.
În T1 2025, GES Furnizare a avut o contribuție substanțială la performanța grupului, generând venituri foarte bune și demonstrând că printr-o planificare atentă a achizițiilor de energie și o gestiune riguroasă a costurilor putem asigura stabilitate financiară chiar și într-un context de piață volatil.” a declarat Mihai Tudor, CEO și membru executiv al Consiliului de Administrație al Simtel Team.
„În același timp, am făcut progrese importante în dezvoltarea capacităților noastre proprii de producție, care vor susține pe termen lung independența energetică a grupului și vor consolida poziția noastră în domeniul energiei regenerabile.
De asemenea, suntem mulțumiți de ritmul în care avansează lucrările la parcul fotovoltaic de la Giurgiu, un proiect strategic care va permite livrarea unei cantități de energie electrică de peste 700 GWh către clienții GES în următorii zece ani, în baza contractului de tip PPA semnat în luna aprilie a acestui an”, a mai precizat Mihai Tudor.
Performanță puternică la nivelul companiilor din grup
În primele trei luni din 2025, la nivelul veniturilor operaționale înregistrate de entitățile din cadrul grupului, Simtel Team S.A. a generat 34,6 milioane de lei, GES Furnizare (GES) – 42,6 milioane de lei, iar ANT Energy – 1,7 milioane de lei.
La nivelul celorlalte entități, care reprezintă în mare parte parcurile fotovoltaice aflate în curs de dezvoltare, precum și entitățile Simtel Moldova, Agora Robotics și Custom Software Solutions (CSS), nu au fost înregistrate venituri semnificative.
GES Furnizare își extinde prezența regională
GES, companie în care Simtel Team deține o participație de 62%, a înregistrat o evoluție remarcabilă în T1 2025, iar pentru primul semestru estimează un volum de livrări de energie electrică echivalent cu peste 70% din totalul livrat pe parcursul întregului an 2024.
De asemenea, la începutul lunii martie a acestui an, filiala GES deschisă în Republica Moldova a obținut licența de furnizare a energiei în această țară din partea Agenției Naționale pentru Reglementare Energetică (ANRE), un pas important care permite companiei să încheie contracte directe cu beneficiarii finali.
În paralel, conducerea GES are în vedere extinderea rețelei internaționale prin deschiderea unei noi filiale în afara României, prin care urmărește consolidarea prezenței pe piața europeană și oferirea de soluții energetice de calitate superioară clienților din diverse regiuni.
Proiecte EPC și parcuri proprii în dezvoltare
În ceea ce privește activitatea de furnizare de soluții de tip Inginerie, Achiziții și Construcții (IAC/EPC) în primul trimestru din 2025, compania a continuat implementarea proiectelor de parcuri fotovoltaice de mari dimensiuni destinate clienților.
În paralel, a avansat și dezvoltarea diviziei de parcuri fotovoltaice proprii, estimând că până la finalul anului va avea în exploatare o putere instalată de 78,4 MWp dintr-un total de 83,4 MWp aferentă celor opt parcuri pe care le deține.
Investiții în stocarea energiei pentru un sistem sustenabil
În paralel cu dezvoltarea de parcuri fotovoltaice proprii, în T1 2025, Simtel a continuat lucrările și pentru parcurile de stocare a energiei, esențiale în tranziția către un sistem energetic sustenabil și eficient, prin care urmărește consolidarea poziției în domeniul energiei regenerabile.
În prezent, cele cinci parcuri de stocare a energiei, cu o capacitate totală de 260 MWh odată finalizate, se află în diverse stadii de dezvoltare, de la pregătirea documentației tehnice și obținerea avizelor necesare, până la etapele preliminare de construcție. Compania estimează că majoritatea proiectelor vor fi finalizate în a doua parte a anului 2026 sau în prima jumătate din 2027.
Simtel Team este listată pe Piața Principală a Bursei de Valori București începând cu data de 12 august 2024 și se tranzacționează sub simbolul SMTL.