Simonei Halep are parte de vești extraordinare. ANAD a spus cum poate scăpa complet de suspendare. Reprezentanții Agenției Naționale Anti-Doping din România au oferit detalii importante în acest sens. Ei cred cu tărie că Simona Halep ar putea scăpa de cei patru ani de suspendare.

„Judecătorii Tribunalului de Arbitraj Sportiv pot înlocui suspendarea de 4 ani a Simonei Halep sau chiar pot anula verdictul, asta înseamnă trimiterea cazului spre rejudecare instanței de fond”, sunt variantele enunțate de Agenția Națională Anti-Doping, potrivit TVR.

Simona Halep are o soluție salvatoare

Gabriela Andreiașu, directorul ANAD, a vorbit pe marginea acestui subiect. Ea a venit cu un verdict clar în ceea ce privește suspendarea Simonei Halep.

În opinia acesteia, dacă o contestă la Lausanne, atunci urmează o nouă audiere. Procesul se rejudecă, a susținut reprezentanta ANAD.

„Dacă o contestă la Lausanne, pentru că acolo o poate contesta, la Tribunalul de Arbitraj Sportiv, CAS sau TAS, urmează o altă procedură de audiere, de gestionare a rezultatelor. Alte audieri. Procesul se rejudecă”, a spus Gabriela Andreiașu.

Simona Halep
SURSA FOTO: Facebook, Simona Halep

ANAD a prezentat pașii spre victorie

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a prezentat, anterior, care sunt pașii pe care jucătoarea noastră îi are de făcut. Reprezentanții Agenției au explicat și scenariile care pot avea loc după apelul la TAS.

Simona Halep și echipa sa de avocați au opțiunea de a-și menține strategia de apărare așa cum a fost prezentată în procesul inițial. Ea poate și să introducă noi probe care nu au fost prezentate anterior în procesul de dopaj.

În concluzie, sportiva ar putea evita în totalitate sentința de patru ani pronunțată la Londra. De altfel, ea ar putea primi o suspendare redusă, în funcție de deciziile luate la Lausanne.

Decizia poate fi contestată în integralitate sau parţial

ANAD a explicat că, aşa cum este prevăzut în decizia emisă de Sport Resolutions în cazul Simonei Halep, punctul 384, decizia poate fi contestată în integralitate sau parţial.

Potrivit Regulamentului de Arbitraj Anti-Doping al TAS, coroborat cu prevederile Codului TAS (Tribunalului Arbitral al Sportului de la Lausanne) şi jurisprudența acestuia, obiectul apelului poate fi anularea totală sau parțială a unei decizii.

ANAD a mai informat că președintele comisiei are autoritatea de a solicita, fie din proprie inițiativă, fie la cererea părților implicate, prezentarea de probe suplimentare.