Simona Halep, în fața unui câștig uriaș. Câți bani poate face în următoarele două săptămâni

Simona Halep, în fața unui câștig uriaș. Câți bani poate face în următoarele două săptămâni
Publicat de Andrei Apostol la 24 mai 2019, 12:17

Simona Halep, sportiva nr. 1 a României în Top 100 Capital – Femei de succes se află în fața unei performanțe uluitoare.

Între 26 mai și 9 iunie are loc turneul de Grand Slam Roland Garros, câștigat de Halep în urmă cu un an. Dacă se va impune și la această ediție a competiției de la Paris, Halep va pune mâna pe un munte de bani.

Premiile puse în joc la ediția din 2019 a celebrei competiții sunt cele mai mari din istorie, notează Digisport. Astfel, dacă va reuși să câștige pentru a doua oara titlul de campioană a Roland Garos, Simona Halep va deveni mai bogată cu 2,3 milioane de euro.

Dacă va reuși să își apere trofeul, Simona va deveni abia a doua jucătoare ce reușește această performanță în ultimii 22 de ani, singura sportivă ce a reușit acest lucru fiind Justine Henin, în 2007.

Simona Halep pleacă din postura de principală favorită a caselor de pariuri, care îi oferă o cotă de 5,50 pentru câștigarea trofeului.

„Anul trecut la Paris am învățat că poți să visezi mult și să-ți transformi visul în realitate. Acum mă întorc cu visuri și mai mari. Urmăriți călătoria mea cât mă pregătesc pentru revenire. Continuă să lupți”, a transmis Simona Halep pe contul de Instagram.

Informații articol
Etichete:
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.