Simona Halep, locul I WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-1, 4-6, 6-4, de americanca Serena Williams, locul 16 WTA şi cap de serie numărul 16, în optimile de finală ale Australian Open.

„Am fost un pic lipsită de noroc, în acel moment. Ea a servit foarte bine la acele puncte. Am luptat din greu azi şi am fost foarte aproape. Am simţit că am fost lovită de tren (n.r. – în setul I). Totul a fost prea rapid. Nu am fost înfricoşată deoarece ştiam că am un nivel mai bun şi voi juca mai bine dacă voi rămâne acolo, începând să o mişc mai mult şi să încep să lovesc mingea mai puternic. Am avut un foc interior şi mi-am spus că acum încep meicul. A fost mai bine, ghem cu ghem, mi-am simţit nivelul crescând”, a declarat Simona Halep, în timpul conferinţei de presă de după meci. 

De asemenea, potrivit Simonei Halep, un alt motiv pentru care a pierdut a fost din cauza serviciul care nu i-a funcţionat foarte bine. 

„A fost un pic frustrant în timpul meciului, dar după cum ştim cu toţii, nu sunt o jucătoare mare la serviciu şi trebuie să accept asta. Ea este foarte bună la retur şi este mereu dificil să o vezi atât de aproape de linia de fund şi să simţi un pic presiunea. Nu a fost cel mai rău meci în ceea ce priveşte serviciul. Am servit ok, dar nu a fost cel mai bine”, a mai afirmat liderul WTA.

 Halep a exclus posibilitatea de a fi intrat pe teren cu presiunea de a fi numărul 1 mondial.  

„Nu am simţit niciodată că sunt favorită. Orice meci e dificil şi orice meci începe de la 0-0. Nu a fost nimic în mintea mea despre asta. Am intrat pe teren cu încrederea că am şansa mea şi am încercat să fiu pozitivă.”

În urma aceste confruntări Serena Williams a obținut a noua victorie, în zece meciuri jucate în carieră cu Simona Halep.