Siemens vrea să achiziţioneze afacerile din domeniul turbinelor cu gaz ale Alstom, în timp ce Mitsubishi a propus înfiinţarea a trei societăţi mixte cu o participaţie de 10% în compania franceză. Oferta include 3,1 miliarde de euro în numerar. Siemens oferă 3,9 miliarde de euro pentru activităţile din domeniul gazelor ale Alstom, în timp ce GE a oferit 17 miliarde de dolari pentru activităţile Alstom legate de sectorul energetic.

De asemenea, Siemens negociază crearea unei divizii comune feroviare cu Alstom, companie care produce celebrele trenuri de mare viteză TGV.

GE şi Siemens s-au angajat să creeze 1.000 de locuri de muncă.

Reprezentanţii Siemens şi Mitsubishi se vor întâlni marţi cu preşedintele Francois Hollande, pentru a discuta noile propuneri.

Autorităţile franceze au drept de veto în acest dosar şi au anunţat că doresc să obţină garanţii cu privire la locurile de muncă, menţinerea centrelor de decizie în Franţa şi mai ales cu privire la tehnologia Alstom în domeniul turbinelor cu aburi, care echipează centralele nucleare ale grupului francez de utilităţi EDF.

Siemens are 370.000 de angajaţi şi este prezentă în 190 de ţări, fiind una dintre cele mai importante companii la nivel mondial, cu activităţi în domeniul energiei, telecomunicaţiilor, sănătăţii, transporturilor şi electronicii.

Compania Siemens are o activitate de peste 100 de ani în România, deţine afaceri în industrie, sănătate şi energie şi are peste 2.100 de angajaţi.

Grupul Alstom este unul dintre liderii mondiali în domeniul producţiei de electricitate şi reţelelor electrice, precum şi în infrastructura de transport. Este prezent în România de 20 de ani, iar 1.050 angajaţi lucrează în centrele de producţie locale şi în birourile din Bucureşti.

Alstom România derulează proiecte de reabilitare bazate pe tehnologii avansate în sectoarele Power, Transport şi Grid.AGERPRES