Servim capital. Poftă bună!

Microsoft Corp, cel mai mare producător de software la nivel mondial, a raportat o creştere de 3,6% a profitului în trimestrul patru din 2016, datorită avansului rapid al operaţiunilor de cloud computing şi al stabilizării pieţei PC-urilor, transmit AP, Bloomberg şi Reuters.

V-a zdruncinat tare criza din 2008? Vestea proastă este că o criză încă şi mai mare este în faţa noastră. Partea bună este că vom fi fiind suficient de inteligenţi, dar şi de egoişti, ca să lăsăm ca cea mai mare parte a acesteia să explodeze în braţele generaţiilor viitoare.

Şocul financiar de la sfârşitul deceniului trecut a rezultat dintr-o economie cu prea multe datorii. Aşa ne spun cei care au anticipat criza şi deci presupunem că au înţeles natura acesteia. Rezolvarea a fost să turnăm peste datoriile vechi încă şi mai multe datorii. A fost suficient cât să „ieşim din criză“, însă este şi răsadul pentru noul prăpăd ce va să vie.

Istoria arată că atunci când datoriile au crescut la proporţii substanţiale în raport cu economia, un cutremur financiar de anvergură numaidecât a irupt. Cum trebuie să arate, însă, o criză atunci când datoriile sunt cele mai mari din istoria umanităţii?!

Să uităm de recesiunile postbelice de supraproducţie! Criza al cărui prim val a venit în 2008 este de reparare a bilanţurilor. Ultima dată când am traversat aşa ceva a fost în 1929-1945. Comparativ cu ce este acum, însă, datoriile erau marginale.Cele ieşite din Primul Război Mondial fuseseră tăiate substanţial. Creditul guvernamental nu era la cer. Erau datoriile corporative şi – factor de precipitare –împrumuturile pentru achiziţii de acţiuni în marjă.

Să ne uităm acum ce balanţe dezechilibrate au laolaltă structuri guvernamentale, bănci, companii şi familii. Într-un sistem financiar avariat se mişcă în cantităţi record tot soiul de instrumente de credit: titluri de stat, obligaţiuni municipale, bonduri corporative, credite ipotecare, împrumuturi de consum, carduri de credit, leasing auto, credite pentru studii şi derivate. Pentru a vedea aşa îndatorare să ne uităm la 1929 este o glumă. Mai degrabă, creditul asumat este la proporţiile din anul 1720 când a urmat un veac de criză sau cele de la colapsul Imperiului Roman când au urmat secole de precaritate.

Şubrezenia sistemului nu este dată numai de volumul datoriilor şi parametrii acesteia faţă de economie, ci şi de complexitatea încrengăturilor de credit. Datoria cuiva este activul altcuiva, iar pe acest lanţ al slăbiciunilor nu ştii dacă explozia unei entităţi neviabile nu va afecta actori aparent caracterizaţi de robusteţe.

Dacă ar fi să lăsăm capitalismul să funcţioneze, o criză majoră ar începe de mâine; cu falimente bancare, deflaţie, penurie şi reconfigurări masive ale structurilor economice. Preferăm însă pansamente monetare şi stimulente de stat. Este o veste bună: înseamnă că vieţile noastre nu vor devia semnificativ prea curând de la ceea ce ştim. Aplicăm tactica romanilor care la apusul Imperiului şi-au mâncat capitalul. Aceştia au preferat să-şi convertească toată (infra)structura care i-a dus către prosperitate pentru susţinerea unor cheltuieli curente. Aceasta a prelungit pe termen de zeci de ani buni bunăstarea, dar şi iluzia grandorii.

Când capitalul a fost măcinat, nu a mai existat nicio bază pentru vreo relansare a economiei. Criza s-a dezlănţuit nemijlocit, cu barbarii dănţuind în cetate. Începea veacul creştin, marcat la debut de multe privaţiuni. Este aparent ceea ce îi paşte şi pe urmaşii noştri pe măsură ce le mâncăm capitalul. Ca şi acum 2000 de ani, probabil, în praful noii crize, vor zice „Dumnezeu cu mila!“.

ADRIAN PANAITE,
redactor Capital