Premierul a scris vineri, 28 iulie, că decizia luată de SUA reprezintă o veste foarte bună pentru aprofundarea legăturilor de securitate şi economice în regiunea Mării Negre.

Marcel Ciolacu salută decizia luată de administrația americană

„Veşti foarte bune pentru aprofundarea legăturilor de securitate şi economice în regiunea Mării Negre. Salut evoluţiile privind legea care autorizează bugetul apărării NDAA (n.red. National Defense Authorization Act) şi Strategie de securitate a Mării Negre a SUA. Ambele ilustrează interesul comun Congresului, Senatului SUA şi administraţiei americane pentru regiune şi evidenţiază rolul României în acest context”, a scris Marcel Ciolacu pe Twitter.

Amintim că reacția premierului a venit după ce legea care autorizează bugetul apărării, National Defense Authorization Act (NDAA), a fost aprobată de către Senatul SUA.

În cadrul NDAA a fost aprobat şi proiectul de lege „Black Sea Security Act”, printr-un amendament introdus de senatorii Jeanne Shaheen şi Mitt Romney, potrivit postării de pe pagina de Facebook a Ambasadei României la Washington.

„Prin acest demers, Senatul Statelor Unite confirmă statutul Mării Negre de regiune de importanţă geostrategică critică şi deschide calea unei noi ere a angajării SUA în zonă. De asemenea, Senatul american exprimă, în premieră, prin aprobarea legii menţionate, susţinerea puternică pentru un angajament comprehensiv al SUA în regiunea Mării Negre, împreună cu aliaţii şi partenerii, în domenii strategice precum: securitate şi apărare, economie, energie sau rezilienţă democratică” a precizat Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA.

Nicolae Ciucă spune că vom beneficia de o prezenţă americană întărită

La rândul său, Nicolae Ciucă a scris pe pagina sa de socializare că salută adoptarea de către Senatul SUA a proiectului de lege privind securitatea regiunii Mării Negre.

„Salut adoptarea de către Senatul SUA a proiectului de lege privind securitatea regiunii Mării Negre. Actul normativ confirmă interesul american pentru stabilitatea și securitatea acestei zone de importanță geostrategică.

Vom beneficia, astfel, de o prezență americană întărită și de sprijin în domenii precum apărare, economie, energie sau consolidarea democrației și a statului de drept, la care se pot alătura și alți parteneri euro-atlantici.

Pentru România, efectele acestui demers al Statelor Unite ale Americii se vor vedea în consolidarea securității naţionale și în accentuarea și diversificarea oportunităților economice, aspecte care vor contribui la un impuls pentru dezvoltare și creștere a nivelului de bunăstare”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.