Senatul a dat undă verde! Legea educației fizice și sportului a fost modificată. Ce este nou
Participanţii la activitatea sportivă pot încheia cu structurile sportive un contract individual de muncă sau un contract de activitate sportivă, prevede o iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei fizice şi sportului adoptată, luni, de Senat.
Senatul a dat undă verde! Legea educației fizice și sportului a fost modificată. Ce este nou
Legea educației fizice și sportului a fost adoptată cu 89 de voturi „pentru”, 12 „împotrivă” şi 24 de abţineri.
Persoanele care pot încheia aceste contracte sunt sportivii, antrenorii, medicii, asistenţii medicali, maseurii, kinetoterapeuţii, cercetătorii, arbitrii, observatorii, operatorii video, personalul auxiliar, alte persoane care contribuie la realizarea activităţii sportive.
Ce spun inițiatorii propunerii legslative
Iniţiatorii propunerii legislative, parlamentari de la PSD, UDMR şi ai minorităţilor naţionale, îşi argumentează proiectul de lege, în expunerea de motive, prin faptul că modificările propuse „vor conduce implicit la obţinerea unor rezultate sportive de înalt nivel, la posibilitatea organizării unor competiţii sportive internaţionale şi la contribuirea cu venituri importante la bugetul statului”.
Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.
A absolvit Facultatea de Litere și Limbi Străine din cadrul Universității „Hyperion” din București, specializarea română-japoneză, precum și Facultatea de Jurnalism din cadrul aceleiași universități. Lucrează în presă din 2018, când a debutat ca redactor la Bugetul.ro. Din 2019, lucrează ca redactor la Capital.ro, unde abordează teme sociale.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





