"Valoarea punctului de pensie nu poate fi mai mică de 40% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 ianuarie 2017, respectiv de 45% din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat începând cu 1 iulie 2017", se arată în propunerea legislativă care modifică articolul 102 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice. 

Conform Agerpres, iniţiatorii, mai mulţi parlamentari PSD şi ALDE, susţin că Legea nr. 263/2010 "nu mai prevede la articolul 102 procentul obligatoriu din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat care ar trebui aplicat pentru calcularea valorii unui punct de pensie". 

"De ani buni, pensionarii României reclamă acest abuz al statului care, pur şi simplu, a 'naţionalizat', (…) o parte a pensiei cuvenite fiecărui cetăţean care a muncit cinstit zeci de ani şi a cotizat pentru a avea un trai decent la vârsta senectuţii", se arată în expunerea de motive a propunerii de lege. 

Tot prin adoptare tacită a trecut, luni, de Senat şi propunerea legislativă care modifică articolul 17 din Legea nr. 263/2010, prin introducerea unui nou alineat (4), care stipulează că "pensiile foştilor membri cooperatori din agricultură se majorează la 500 lei prin acordarea unei indemnizaţii sociale". 

Iniţiatorii, mai mulţi parlamentari care au aparţinut grupului UNPR, afirmă că, potrivit statisticilor Casei Naţionale de Pensii Publice, din totalul de 468.138 de pensionari agricultori, 424.116 sunt femei, iar valoarea medie a indemnizaţiei este de 361 lei pe lună. 

"Pentru că nivelul pensiilor din agricultură este foarte scăzut, multor beneficiari trebuie să li se completeze veniturile până la nivelul a 500 de lei, ca o măsură de protecţie socială, având ca sursă bugetul de stat", arată iniţiatorii, potrivit expunerii de motive. 

Cele două propuneri legislative au un caracter organic, iar Senatul este prima Cameră sesizată. 

De asemenea, Senatul a mai adoptat tacit şi propunerea legislativă privind abrogarea art. 23 alin. (a) din Ordonanţa de Urgenţă nr.11/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale, cu modificările şi completările ulterioare. Acest act normativ are un caracter ordinar.