«Cred că 2011 a fost cel mai greu an în asigurări. Pentru că s-au continuat tendinţele de scădere de pe segmentul auto – principalul motor al asigurărilor. În plus, piaţa de creditare nu s-a revigorat şi nu a generat business, apetitul pentru consum a scăzut, veştile proaste de la mijlocul anului au temperat multe proiecte de investiţii, companiile au continuat reducerea costurilor operaţionale. Peste toate acestea, felul în care piaţa asigurărilor a înţeles să concureze, exclusiv prin preţ, a făcut ca aceasta să se ducă în jos», spune Victor Şraer, directorul general al Otto Broker. Potrivit lui, asigurările pentru locuinţe au fost singura sursă de business nou care a compensat, doar într-o anumită măsură, scăderile de pe segmentul auto. Scăderea îngrijorătoare a tarifelor e remarcată şi de Bogdan Andriescu, preşedintele Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR).
„Cred că 2011 s-a caracterizat printr-o scădere bruscă a tarifelor în primele opt luni şi o frânare lentă spre finalul anului. S-a ajuns la limita de suportabilitate. Sub aceste tarife e sinucidere curată. Spre exemplu, la RCA pentru persoane fizice, de la o primă anuală de circa 380 lei, în 2010, s-a coborât până la o primă aproximativ 320 lei. În condiţiile în care daunele au crescut destul, ducându-i pe mulţi în situaţii dificile, cu pierderi consistente“, zice Andriescu. La RCA, s-a ajuns la aceste tarife derizorii din cauza concurenţei acerbe între societăţile de asigurare, care nu au mai ţinut cont de criteriile actuale, ci doar de piaţă, explică Andriescu. Şeful Otto Broker crede că, pe partea de RCA, tot ce s-a întâmplat în primele șapte-opt luni ale anului i-a făcut pe asigurători să înţeleagă că trebuie să domolească lupta care se dă exclusiv prin preţuri.

Cu cât se vor scumpi poliţele Casco şi RCA

„Peste toate problemele specifice pieţei de asigurări, o să vină impactul daunelor morale. Încep să ajungă la final, pentru despăgubire, procesele începute în 2007-2009, iar acum se nasc şi mai multe astfel de procese cu pretenţii foarte mari – de la multe zeci de mii de euro la sute de mii de euro. Mă aştept ca tarifele la RCA să crească semnificativ în 2012, cu 2%-3%-4% de la o lună la alta şi măcar cu 25% cumulat pe tot anul“, e de părere şeful Otto Broker.
După ce asigurătorii au dus agresiv tarifele în jos, şeful brokerilor crede că le va fi greu să recupereze această reducere, deşi realitatea ar justifica acest lucru.
„Pentru 2012, tarifele au început să fie regândite spre niveluri mai rezonabile, asigurătorii fiind împinşi de pierderi şi de verificările Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA). Deşi tarifele ar trebui să se dubleze, cred că vom vedea creşteri treptate în paşi mici, cu circa 10%-15% pe tot anul. Depinde foarte mult şi de încrederea oamenilor în asigurări“, spune Andriescu. Piaţa de RCA va creşte odată cu tarifele, putând fi impulsionată de controale mai bune din partea autorităţilor, pe lângă cele de la CSA fiind bine-venită o verificare similară cu cea de la vignete (prin sistem video), consideră şeful brokerilor. „Asigurătorii nu-şi vor mai permite să nu-şi plătească daunele, şi ca să aibă de unde trebuie să aibă tarife rezonabile. Noi am propus CSA să ridice licenţa celui ce are pierdere pe RCA. Să practice nişte tarife realiste, astfel încât să încheie pe zero sau cel mult 5% profit“, explică Andriescu. Şraer estimează că pe partea de Casco va continua competiţia agresivă în 2012. De asemenea, el spune că au evoluat mult criteriile de segmentare a clientelei, iar acest fapt se va vedea mai bine în 2012.

„Pe Casco văd reduceri doar în condiţiile unei vânzări la pachet cu RCA. În toată Europa, Casco şi RCA se vând la pachet“, arată şeful UNSICAR. Totodată, Andriescu nu exclude o eventuală vânzare a unei companii de asigurări. „O vânzare nu ar fi rău să se întâmple, în condițiile în care compania nu ar mai avea suficiente resurse pentru a acoperi pierderile şi a îndeplini criteriile impuse de CSA“, spune Andriescu.

Singura salvare, asigurările de locuinţe
„Foarte mult au crescut asigurările pentru locuinţe,  înregistrând cel mai mare avans din Europa, ce-i drept plecând şi de la o bază mai mică. E un pas important înainte, asigurările obligatorii fiind un catalizator pentru poliţele facultative, astfel că per total s-a ajuns ca peste 50% din locuinţele din România. Pe de altă parte, e îngrijorător că lumea s-a cramponat în pragurile de 10.000 euro şi 20.000 euro în ceea ce priveşte valoarea asigurată, ca la poliţa prin PAID, care e poliţă la prim risc“, spune Andriescu.
Unele poliţele facultative sunt la prim risc, altele nu. E foarte important ca lumea să ştie că dacă o poliţă nu e la prim risc, atunci va fi despăgubit proporţional în funcţie de valoarea reală a locuinţei.
Spre exemplu, dacă pentru o locuinţă cu o valoarea de piaţă de 80.000 euro se încheie o poliţă cu o valoare asigurată de 20.000 euro, care nu e la prim risc, în cazul unei daune de 20.000 euro se primeşte o despăgubire de doar 5.000 euro (a patra parte din valoarea daunei. Pentru 2012, Andriescu estimează continuarea tendinţei de creştere pe partea poliţelor pentru locuinţe.

25% va fi creşterea minimă a preţului poliţelor RCA în 2012, după cum apreciază doi dintre cei mai importanţi brokeri de asigurări din România