Şeful ANI, Horia Georgescu, a fost reţinut de procurorii DNA pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, dacă funcţionarul public a obţinut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul, fapte comise în calitate de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, prejudiciul în dosar ridicându-se la 75 milioane euro.

Potrivit unui comunicat al DNA, Horia Georgescu el va fi prezentat marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Întrebat de jurnalişti dacă a luat bani, Horia Georgescu a răspuns: ''Niciodată!''

DNA precizează că, în ianuarie 2015, Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor – a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în perioada 2008 – 2009, rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii 247/ 2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.

"Concret, în perioada respectivă, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor, din care făcea parte şi inculpatul Georgescu Horia, a aprobat rapoartele de evaluare, întocmite de experţii evaluatori, corespunzătoare unui număr de 3 dosare, cu nerespectarea Standardelor Internaţionale de Evaluare, a dispoziţiilor Legii nr. 247/ 2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, în care imobilele pentru care se solicitau despăgubiri fuseseră supraevaluate. Valoarea totală la care au fost evaluate imobilele supuse despăgubirii s-a ridicat, conform experţilor evaluatori, la suma de 129.709.168 euro, (467.448.907 lei)", arată DNA.

Procurorii au constatat că din analiza rapoartelor de evaluare în cazul celor 3 dosare a rezultat că evaluatorii desemnaţi nu au purtat o corespondenţă cu băncile, notarii publici, birourile de carte funciară, agenţiile imobiliare etc privind tranzacţiile deja efectuate/ certe cu proprietăţi imobiliare similare.

"În două cazuri evaluatorii desemnaţi au utilizat, în cadrul metodei comparaţiei directe, „comparabile” constând în anunţuri de vânzare publicate online sau în ziare, fără a purta corespondenţă cu deţinătorii de informaţii privind tranzacţiile certe cu proprietăţi imobiliare care ar fi constituit un criteriu obiectiv de natură a determina preţul real al pieţei imobiliare. Concluzionând, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a emis în cazul celor 3 dosare titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor şi nici prevederile art. 10 alin. 6 şi 7 din Legea 247/ 2005, privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obţinerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii şi cesionarii drepturilor de despăgubire", mai susţin anchetatorii.

În cauză se efectuează acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.