Șefa SIVECO, Irina Socol, a fost reținută
Irina Socol, președintele celei mai mari companii româneşti de IT, SIVECO, a fost reţinută în această dimineaţă pentru 24 de ore, iar astăzi va fi dusă la tribunal cu propunere de arestare preventivă.
Procurorii susţin că ea ar fi pus la cale un sistem prin care să evite plata taxelor, iar astfel ar fi prejudiciat statul cu 3 milioane de euro. Reţeaua cuprindea 50 de societăţi comerciale, iar prin intermediul lor au fost încheiate contracte fictive de consultanţă în valoare de 10 milioane de euro.
Cetăţenii de etnie romă care detineau, de fapt, firmele scoteau bani cash şi îi direcţionau înapoi către Irina Socol, cea care deţine compania Siveco.
În total, în acest dosar procurorii şi poliţiştii au făcut percheziţii în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu şi au adus la audieri 10 persoane.
Firma SIVECO România a încheiat, în ultimii 7 ani, peste 170 de contracte cu diverse instituţii publice.
În perioada 2009 – 2013, perioadă care e anchetată acum de procurori, SIVECO a avut o cifră de afaceri de peste 247 de milioane de euro.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





