Oficialitățile de la Roma au declarat că taxa va ajuta financiar municipalitatea pentru o mai bună organizare a serviciilor urbane, astfel încât turistul să beneficieze de servicii de cea mai bună calitate. 
Taxa a intrat în vigoare începând cu această lună și va fi percepută în momentul eliberării camerei fiecărei persoane care va înnopta  în Roma, indiferent de unitatea de cazare. Singurii turiști cărora această lege nu li se aplică sunt cei care se vor caza la hosteluri. 
Taxa va fi percepută și acelora care au rezervat sau au plătit un concediu prin intermediul unei agenții de turism. Copiii sub zece ani sunt exceptați de la plata taxei.
Cazarea în campinguri costă un euro de persoană (pentru șederi de maximum cinci zile), în hanuri, unități de cazare B&B (bed&breakfast), apartamente închiriate, case de vacanță și apartamente de vacanță, respectiv hoteluri clasificate de la o stea la trei stele – doi euro de persoană (pentru șederi de maximum zece zile). Turistul care se va caza în unități de patru și cinci stele va plăti trei euro pe noapte pentru șederi de până la zece zile.