"Am fost citat pentru astăzi la DNA Ploiești. Din ce am înțeles eu, este vorba despre întâlnirea din 2011 dintre ambasadorul Marii Britanii la București, domnul Tony Blair, domnul Răzvan Mihai Ungureanu și acordarea titlului de Doctor Honoris Causa domnului Tony Blair. Și cred că cei de la DNA Ploiești investighează acum problema Tony Blair", a spus Sebastian Ghiță, înainte de a participa la un proces de la Înalta Curte de Casație și Justiție în care este judecat pentru corupție.

Întrebat dacă dosarul de la DNA Ploiești are vreo legătură cu corupția sau înțelegeri între politicieni de top, Sebastian Ghiță a spus: "Nu știu exact toate acuzațiile. Totuși, știu că în dosarul ăsta este vehiculat și numele fostului prim-ministru al Marii Britanii Tony Blair. Vom vedea despre ce e vorba. (…) Nu am vreo așteptare, însă după cum i-am văzut pe dânșii (n.r. — procurorii DNA) acolo, la unitatea de elită, că fac dosare, sper să nu ajungem să ne întrebe despre întâlnirea din Africa de Sud dintre Ponta, Blair și Obama (…). Sunt prolifici cei de la Ploiești. Eu nu cred că este vorba de nicio corupție. Cred că suntem foarte restrictivi astăzi în ceea ce privește modul în care vedem activitățile noastre și dacă orice lucru din viață îl interpretăm precum corupție, atunci vom avea dosare. Mâine, poimâine, și o vânzare de casă și o vânzare de mașină cu un mic denunț aranjat poate deveni corupție care ucide".

El a mai spus că va merge marți la DNA Ploiești, însă numai după ce se va termina procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

AGERPRES