Sebastian Burduja are soluția pentru termoficare: „E mai ieftin decât centrala proprie”

Sebastian Burduja are soluția pentru termoficare: „E mai ieftin decât centrala proprie”

Sursa: Dreamstime

Publicat de Cătălin Sandu la 14 mai 2024, 12:12

Sebastian Burduja a declarat că are soluția pentru rezolvarea problemei termoficării din București și aceasta este fuziunea dintre Elcen și Termoenergetica.

Sebastian Burduja are soluția pentru termoficare: „E mai ieftin decât centrala proprie”

Sebastian Burduja, ministrul Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei, a abordat pentru Gândul, în cadrul emisiunii „Cu Gândul la București”, problema termoficării în București. El propune o serie de soluții imediate și pe termen lung pentru optimizarea infrastructurii. Printre proiectele prioritare ale candidatului PNL se numără rezolvarea problemei termoficării și consolidarea clădirilor cu risc seismic major.

Sebastian Burduja, candidatul PNL la Primăria Capitalei, a subliniat că primul pas pentru soluționarea problemei infrastructurii de termoficare este fuziunea dintre Elcen și Termoenergetica. Candidatul PNL la Primăria Capitalei spune că acest sistem fucționează în toată țara într-un mod integrat. Burduja a spus că fuziunea ar aduce costuri foarte mici pentru populație.

„Fuziunea ELCEN – Termoenergetica. Ce vor bucureștenii să aibă căldură și apă caldă, în casele lor și să existe o factură la întreținere cât mai mică. Ne uităm în toată țara unde acest sistem funcționează într-un mod integrat, adică există o singură companie care produce agentul termic, apoi îl transportă și îl distribuie până în casele cetățenilor. E cazul de la Oradea.

Sebastian Burduja
SURSA FOTO: Facebook, Sebastian Burduja

Mai mult decât atât, acolo unde sistemul integrat și funcționează, e mult mai ieftin să fii branșat la sistemul centralizat decât să-ți pui centrală proprie și e mult mai puțin poluant. La Oradea, de exemplu, ai pe telefonul o aplicație și setezi inclusiv intensitatea căldurii din casa ta.

La nivelul acela trebuie să ajungem. Și totuși e Oradea. Adică nu vorbim despre Singapore sau Seul. S-a putut la noi face asta. Deci fuziune e importantă”, a declarat Sebastian Burduja.

Are soluție și pentru consolidarea clădirilor cu risc seismic major

Sebastian Burduja a discutat și pe tema clădirilor cu risc seismic. Ministrul a precizat că, în ultimii ani, au fost consolidate aproximativ 10 clădiri din cele aflate în pericol de prăbușire, în cazul unui cutremur. Acesta propune o urgentare a lucrărilor, precum și oferirea unui ajutor financiar proprietarilor acestor locuințe, în scopul reabilitării.

Sebastian Burduja a subliniat faptul că în București există 850 de clădiri cu un risc seismic major. Au fost reabilitate doar 10 dintre acestea între anii 2016 și 2020. El s-a arătat îngrijorat că, în ritmul actual, locuitorii vor continua să trăiască în locuințe nesigure și expuse la riscul unui cutremur chiar și în mileniul următor.

Burduja a propus că, pe de o parte, este necesară accelerarea programului existent și oferirea de facilități proprietarilor, precum credite pe termen lung cu dobânzi reduse. De asemenea, a menționat posibilitatea unor parteneriate cu primăriile de sector pentru acordarea unor reduceri sau scutiri de taxe și impozite locale. În cazul în care proprietarii refuză să-și reabiliteze clădirile, Burduja a sugerat aplicarea de sancțiuni, inclusiv creșterea taxelor și impozitelor locale.

Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.