Când își revine vremea în România? Românii trebuie să fie pregătiți

Elena Mateescu, directorul ANM, a transmis cât timp se vor manifesta fenomenele meteorologice specifice iernii.

„Este cod galben de ninsori, până joi dimineaţă la ora 6:00, pentru ninsori însemnate cantitativ şi local strat de zăpadă consistent în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei, în zona munţilor Banatului, Carpaţii Meridionali şi de Curbură, pentru că începând din această noapte, mâine şi chiar până în dimineaţa zilei de joi va ninge însemnat cantitativ. Vorbim şi de intensificări ale vântului, cu viteze de 45 până la 55 km/h, temporar viscolind ninsoarea”, a declarat Elena Mateescu la România TV.

Temperaturi mai coborâte decât în mod obişnuit

De asemenea, Elena Mateescu a subliniat că este vorba de temperaturi mai coborâte decât cele specifice perioadei actuale.

„Vorbim de temperaturi mai coborâte decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Maximele se vor situa între -1 până la 7 grade Celsius, iar minimele vor fi de la -7 la 2 grade Celsius. De joi, vremea rămâne rece, cu maxime între 1 şi 9 grade, iar minime de la -10 la -2 grade Celsius”, subliniază directorul ANM.

„De duminică vom putea vorbi de o vreme în încălzire. Luna martie este o lună capricioasă în ceea ce priveşte condiţiile meteo. Din a doua jumătate a lunii, din 15 martie, după informaţiile noastre, vorbim de vreme normală pentru această perioadă şi normal este să vorbim de temperaturi în creştere de la o zi la alta”, a conchis aceasta.

Cod Galben de ninsori

Meteorologii anunţă ninsori în întreaga ţară, până joi dimineaţă. În plus, a fost emis şi un Cod galben care vizează Bucureştiul şi 14 judeţe, cantităţile de precipitaţii fiind însemnate. Vremea va fi deosebit de rece miercuri şi joi, mai precizează meteorologii.

De marţi seară, până joi la ora 10:00, meteorologii anunţă că aria precipitaţiilor moderate cantitativ va cuprinde treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură.