Salariile din România se modifică odată cu apariţia acestei noi legi. Se schimbă tot modul de salarizare
Uniunea Sindicală Sanitas Bucureşti a dat publicităţii recent proiectul Legii Salarizării Unitare, agreat la finele anului trecut de vechiul guvern.
Potrivit grilei de salarizare a Rovanei Plumb, un profesor debutant din învăţământul preuniversitar va câştiga lunar între 2.080 – 2.590 lei, iar un profesor de liceu, gradul I cu peste 40 de ani vechime va încasa între 4.953 lei şi 6.167 lei pe lună. Un medic stagiar în unităţi sanitare va avea salariul cuprins între 2.704 lei şi 3.607 lei pe lună. Aceasta este însă una dintre cele patru variante de proiect a legii salarizării unitare discutate anul trecut. Abia mâine vom şti de la care dintre ele vor porni negocierile cu sindicatele.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





