Comisia Europeană a prezentat, miercuri, 1 martie, propuneri de modernizare a normelor ce vizează permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil pe teritoriul UE, precum şi noi dispoziţii pentru a facilita aplicarea normelor de circulaţie la nivel transfrontalier, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătăţirea siguranţei rutiere

În 2022, peste 20.000 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, biciclişti şi utilizatori de scutere şi motociclete.

Potrivit Executivului comunitar, noile norme vor îmbunătăţi siguranţa pentru toţi participanţii la trafic şi vor ajuta UE să îşi realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE, până în 2050.

Aceste norme vor pregăti, de asemenea, mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero şi pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete şi vehicule cu două roţi, precum şi de pietoni.

Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experienţă prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăţa să conducă şi vor putea obţine un permis de conducere.

Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani şi să lucreze ca şoferi profesionişti de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto, relatează sursa citată.

„Un obiectiv-cheie al noilor norme va fi îmbunătăţirea siguranţei rutiere, prin măsuri care includ: o perioadă de probă de cel puţin doi ani pentru conducătorii auto începători după trecerea testului şi o normă de toleranţă zero pentru conducerea sub influenţa alcoolului.

Acest lucru este esenţial deoarece, chiar dacă şoferii tineri reprezintă doar 8% din totalul conducătorilor auto, 2 din 5 coliziuni mortale implică un conducător auto sau un motociclist cu vârsta sub 30 de ani.

În plus, se oferă posibilitatea tinerilor de a-şi susţine testul şi de a începe conducerea acompaniată de autoturisme şi camioane începând cu vârsta de 17 ani, pentru a dobândi experienţă de conducere auto”, se precizează în comunicatul de presă.

Comisia Europeană propune introducerea unui permis de conducere digital, o premieră mondială

De asemenea, Comisia anunță că va fi adaptată formarea şi testarea conducătorilor auto pentru o mai bună pregătire a acestora în raport cu prezenţa utilizatorilor vulnerabili pe şosea. Acest lucru va contribui la îmbunătăţirea siguranţei pentru pietoni, biciclişti, precum şi pentru utilizatorii de scutere electrice şi biciclete electrice, pe măsură ce Uniunea Europeană trece la o mobilitate urbană mai durabilă.

Va exista o evaluare mai bine direcţionată a aptitudinii din punct de vedere medical, luând în considerare progresele înregistrate în tratamentul medical pentru boli precum diabetul. Conducătorii auto vor fi, de asemenea, încurajaţi să îşi actualizeze aptitudinile şi cunoştinţele de conducere pentru a ţine pasul cu evoluţiile tehnologice, precizează Executivul de la Bruxelles.

Pentru a simplifica recunoaşterea permiselor de conducere între statele membre, Comisia Europeană propune introducerea unui permis de conducere digital. Acest fapt reprezintă o premieră mondială.

Înlocuirea, reînnoirea sau preschimbarea unui permis de conducere vor fi mult mai uşoare, deoarece toate procedurile vor fi online. De asemenea, pentru cetăţenii din ţări din afara UE cu standarde comparabile de siguranţă rutieră va fi mai uşor să îşi schimbe permisul de conducere cu unul UE.