Se schimbă permisul de conducere! Informaţia momentului pentru milioane de români. S-a decis

Se schimbă permisul de conducere! Informaţia momentului pentru milioane de români. S-a decis

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Cătălin Sandu la 26 martie 2023, 11:36

Uniunea Europeană a propus introducerea permisul auto digital. Șoferii care vor circula în România și în alte state membre UE vor fi mult mai ușor de identificat. Iată care sunt schimbările plănuite pentru permisul de conducere.

UE a propus, în premieră mondială, introducerea permisul auto digital. Odată cu apariția noului document, șoferii care vor circula în statele UE vor fi mult mai ușor de identificat.

Comisia Europeană vrea să introducă o serie de măsuri legate de modernizarea normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis auto digital valabil în UE, precum și noi dispoziții pentru a facilita aplicarea normelor de circulație la nivel transfrontalier, potrivit comunicatului transmis de Comisia Europeană.

Ce întrebuințări are permisul auto digital?

Permisul auto digital va avea aceleași întrebuințări ca ale permisului clasic. Diferența constă în procedura de obținere sau de înlocuire a permisului auto. În ambele cazuri, procesul se va simplifica destul de mult, pentru că toate actele se vor depune online.

De asemenea, potrivit comunicatului transmis de CE, prin introducerea permisului digital, șoferii vor fi mult mai repede recunoscuți în statele membre UE.

Care sunt scopurile pentru care Comisia Europeană vrea permis auto digital

Introducerea permisului auto digital face parte dintr-o serie de norme care au ca scop modernizarea permisului auto pentru a facilita circulația la nivel transfrontalier. Permisul digital le va oferi autorităților posibilitatea să aibă acces la registrele naționale ale permiselor de conducere.

De asemenea, prin introducerea permisului digital, Comisia Europeană dorește ca statele membre UE să comunice mai ușor între ele în ceea ce privește cercetarea infracțiunilor săvârșite de conducătorii auto.

În prezent, legea acoperă doar unele dintre cele mai frecvente și mai flagrante infracțiuni, cum ar fi excesul de viteză și conducerea sub influența alcoolului. Însă, Comisia propune extinderea domeniului de aplicare al infracțiunilor rutiere la:

  • Menținerea unei distanțe suficiente în raport cu vehiculul din față;
  • Depășirea periculoasă;
  • Parcarea periculoasă;
  • Traversarea uneia sau mai multor linii albe continue;
  • conducerea pe sens interzis;
  • Nerespectarea normelor privind utilizarea coridoarelor de urgență;
  • Utilizarea unui vehicul supraîncărcat.

De când ar putea fi valabil acest tip de permis?

În informarea CE privind permisul auto digital nu se specifică data de la care s-ar putea trece la noul tip de document.

Potrivit Comisiei Europene, propunerile vor fi examinate de Parlamentul European și de Consiliul în cadrul procedurii legislative ordinare.

Informații articol
Despre autor
Cătălin Sandu

Drumul meu prin presă începe undeva în în 1997, pe vremea când eram student la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității Pitești, Am trecut pe rând pe la mai multe publicații locale din Pitești, am lucrat apoi la Mediafax, Sportul Românesc, Gazeta Sporturilor, ziarul Ring și Realitatea sportivă. Printre ele, timp de câțiva ani, am lucrat în televiziune, la Prima TV, ca reporter și producător.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.