După încercările nereușite de a părăsi Uniunea Europeană în baza unui acord și posibilitatea din ce în ce mai mare de rupere bruscă, britanicii mai primesc o lovitură. Potrivit unui sondaj la ieşirea de la urne difuzat de televiziunile irlandeze RTE şi TG4, o mare parte dintre irlandezi ar vota pentru unificarea țării cu Irlanda de Nord.

Sondajul a implicat răspunsurile a 3000 de alegători la ieşirea din secţiile de votare, după votul de vineri pentru alegerile europarlamentare şi municipale. Întrebarea a fost dacă persoana chestionată ar vota pentru sau împotriva unei Irlande unite, dacă scrutinul ar avea loc a doua zi.

În total, au fost 65% de răspunsuri „da” şi 19% „nu”, iar 15% din cei abordaţi au refuzat să răspundă sau au spus că nu ştiu. Dintre răspunsurile certe, aşadar, aproape patru cincimi au fost pentru unificare.

Din cauza opoziţiei pro-britanice, perspectiva unificării Irlandei a fost în general considerată puţin probabilă până recent, însă după ce Regatul Unit a votat în 2016 pentru Brexit, atitudinea faţă de subiect s-a modificat, arată Politico. Retragerea din Uniunea Europeană nu este sprijinită de majoritatea cetăţenilor din Irlanda de Nord şi ar prezenta riscul unor perturbări economice şi al reintroducerii unei frontiere profund nepopulare între Republica Irlanda şi provincia britanică.

Sondajele în rândul nord-irlandezilor indică faptul că sprijinul pentru rămânerea în Regatul Unit depinde acum de modul în care se va produce Brexit-ul: în cazul unei ieşiri din Uniunea Europeană fără un acord, majoritatea ar fi favorabilă unirii cu Republica Irlanda; renunţarea la Brexit ar determina sprijinul pentru menţinerea statutului britanic, iar un sondaj LucidTalk arată că în cazul în care parlamentul de la Londra aprobă până la urmă acordul de retragere din UE negociat de guvernul Regatului Unit, cele două tabere ar fi la egalitate.

Conform acordului din Vinerea Mare, care a pus capăt în 1999 unui conflict de decenii între loialiştii pro-britanici şi naţionaliştii irlandezi, Irlanda de Nord poate opta la capătul unui referendum pentru retragerea din Regatul Unit şi pentru unirea cu Republica Irlanda.

Te-ar putea interesa și: