​Ceea ce părea o utopie, se poate transforma într-o realitate. Putem asista la o schimbare istorică. Autoritățile sunt în alertă. După apariția criptomonedelor și entitățile private ar putea să emită monede. Singurele piedici puse în calea acestei noutăți sunt puse chiar de autorități, care se tem de aceste modificări.

 

Mai mult, moneda emisă de către rețeaua de socializare Facebook este perfectibilă, mai spusțin specialiștii. În România, multe companii negociază contracte în moneda europeană, pentru că pare mai stabilă, și a se proteja în fața inflației. Dacă apar unele monede private stabile și legale, atunci se va trece către acestea.

În viitorul apropiat am putea fi plătiți cu asemenea monede. Asta ar putea reprezenta un avantaj pentru că ar putea să nu fie afectată de inflația la care este supusă cea emisă de stat.

Cum pot apărea astfel de monede? Se înființează bănci internaționale private de emisiune.

Banca ar emite certificate nepurtătoare de dobândă sau bancnote și oferă disponibilitatea de a deschide conturi curente operabile prin cec, exprimate într-o unitate cu un nume comercial distinct înregistrat.

De asemenea, banca trebuie să anunțe periodic echivalentul exact în mărfuri față de care intenționează să păstreze valoarea NMP constantă, conform hotnews.ro.

Fiind mai stabilă decât moneda guvernamentală, din cauza concurenței, oamenii vor avea mai mare încredere în aceasta, cea a statului se va deprecia prin comparație.

Banca va avea două metode de a modifica volumul monedei sale în circulație: poate vinde sau cumpăra propria monedă în schimbul altor monede sau titluri de valoare și, eventual, mărfuri sau își poate restrânge sau extinde activitățile de creditare.

Astfel de decizii, cu ajutorul tehnologiei, pot fi luate rapid, aproape instantaneu, având în vedere că prețurile mărfurilor față de care se raportează moneda pot fi urmărite în timp real. Este însă greu de crezut că Guvernele vor accepta renunțarea la monopolul creării de bani, mai spune sursa citată.

 

Te-ar putea interesa și: