Se schimbă banii! Anunțul făcut chiar de Mugur Isărescu
Se schimbă banii în România. Țara noastră va renunța în următorii ani la moneda națională și va trece la moneda euro. Guvernatorul Mugur Isărescu a anunțat că acesta este principalul mandat al BNR.
Guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, a declarat miercuri, după ce Parlamentul a numit, în şedinţă comună, membrii noului Consiliu de Administraţie al BNR, că acesta are inclusiv mandatul de a pregăti intrarea României în zona euro.
„Este un consiliu în care se îmbină continuitatea cu noutatea, se îmbină tinereţea cu experienţa şi cred că – uitându-mă la formatul consiliului – acest nou consiliu va depune toate eforturile, va depune întreaga capacitate profesională pentru îndeplinirea mandatului care este încredinţat. Mandatul nostru este stabilit de legile bancare, de legea Băncii Naţionale, dar aş adăuga, aşa cum am spus şi ieri în cadrul comisiilor de specialitate, că avem şi un mandat nou, hotărât prin programul de aderare la zona euro, la care BNR, împreună cu Guvernul, cu reprezentanţii partidelor politice şi cu Academia Română, cu sprijinul Preşedinţiei, a lucrat. Acest mandat nou este pregătirea intrării României în zona euro. Avem un mandat aş spune ambiţios, cu multe provocări, dar ne vom depune întreaga capacitate pentru a-l duce la bună îndeplinire”, a arătat el, într-o declaraţie acordată presei, la Palatul Parlamentului.
M-am angajat la site-ul capital.ro într-o perioadă în care online-ul aproape că nu exista, iar printul era, încă, la o așa de mare putere încât oamenii de la site erau percepuți, cumva, drept oaia neagră a redacției. Cineva ar putea spune că am fost un om cu viziune, care știa că epoca printului va apune. Ei bine, nu, n-am fost. Nu m-aș fi gândit niciodată că oamenii vor ajunge să citească știrile pe internet în felul în care le citesc astăzi: a apus până și epoca desktopului, iar știrile sunt consumate în proporție de 80% de pe telefon. Mediul ăsta care se numește online are o mare trăsătură: schimbarea, iar dacă tu, cel care lucrezi în mediul online, nu te adaptezi în permanență la schimbare, nu reziști. Altă cale nu e. Pentru mine, site-ul capital.ro reprezintă nu doar un loc de muncă, este însuși mediul în care m-am format ca om și în care am devenit persoana care este astăzi. Pentru mine, capital.ro este un mod de viață...
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.






Comentariile sunt închise.
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.