Se reduc banii de pensii?! Lovitură pentru milioane de români. E urgenţă naţională

Se reduc banii de pensii?! Lovitură pentru milioane de români. E urgenţă naţională

Sursă: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 24 martie 2022, 06:00

Lovitură fără precedent pentru pensionarii din România! Semnalul de alarmă vine de la Federaţia Naţională ”Unirea” a Pensionarilor din România (FNUPR). Se anunță un protest imens la finalul acestei săptămâni.

Pensionarii din România nu mai suportă situația actuală, anunță Federaţia Naţională ”Unirea” a Pensionarilor din România (FNUPR).

În cadrul unei conferințe de presă, preşedintele organizaţiei, Dumitru Cojanu, anunță că vineri, în faţa Guvernului, va fi organizat un miting al pensionarilor, pentru a solicita diminuarea contribuţiilor angajaţilor la Pilonul II de pensii.

Totodată el a subliniat faptul că celor mai mulți pensionari ”le-a ajuns cuțitul la os”, motiv pentru care au decis că protestul este singura lor șansă.

Pensionarii încep să protesteze

„Pensionarilor le-a ajuns cuţitul la os. Ei nu mai pot suporta această situaţie, de aceea cu toţii au cerut să iasă la protest. Şi acest lucru îl vom face vineri, la ora 10:00, în Piaţa Victoriei. Acum am venit de la Primăria Generală, care ne-a aprobat acest miting.

Acolo vom prezenta Guvernului şi întregii naţiuni situaţia aceasta dezastruoasă în care pensionarii se află la ora actuală şi împreună am cerut să fim primiţi de domnul prim-ministru, care va trebui să ne primească şi probabil că ne va primi, să-i prezentăm şi dumnealui această situaţie şi ce măsuri va trebui să ia în sensul ca grabnic să facă o delegaţie care să meargă la Comisia Europeană, unde Pilonul II trebuie să aibă o valoare mai mică, aşa cum a avut şi până acum, astfel încât să fie loc şi pentru pensiile oamenilor în această perioadă”, a afirmat Cojanu.

În același timp, preşedintele FNUPR a mai adăugat și că scumpirea energiei a făcut ca preţul la utilităţi să ajungă la valoarea unei pensii, iar cei mai mulți pensionari nu mai pot să își asigure un trai decent. El a făcut referire și la scumpirile fără precedent la alimente, dar și medicamente, care îngreunează viața pensionarilor.

„Pensionarii din România sunt într-o situaţie deosebit de grea în aceste momente, dat fiind faptul că după o perioadă în care pensiile au fost tăiate cu 26% în anul 2020, deşi s-a promis o creştere de 40%, iar în anul trecut decidenţii au mai promis că vor acorda 8%, au minţit şi de data asta şi n-au acordat nimic.

Acum, când preţurile au crescut la alimente, la medicamente, la utilităţi, cu valori impresionante – au ajuns utilităţile să fie în valoare egală cu pensia – pensionarii trebuie să primească un răspuns din partea decidenţilor din România, din partea Guvernului, cu atât mai mult cu cât, în loc să ia măsuri de creştere a pensiilor, ultimele măsuri care au fost luate au fost luate dimpotrivă, pentru a reduce contribuţiile de asigurări sociale”, a adăugat acesta.

Reacția lui Florin Cîțu

Președintele FNUPR a făcut referire și la proiectul de lege prezentat de Florin Cîțu, referitor la contribuții, dar și la efectele acestuia.

”Domnul Cîţu a promovat un proiect de lege ca să mai reducă din contribuţii cu 5% pentru ca să crească salariile, ceea ce va aduce o reducere a bugetului de pensii cu 13 miliarde”, a menţionat Dumitru Cojanu.

În același timp, liderul organizaţiei pensionarilor a mai tras și un semnal de alarmă cu privire la recenta decizie a Guvernului de majorare a contribuţiei la Pilonul II va reduce foarte mult bugetul de pensii.

„Iar pe de altă parte, Guvernul a hotărât să adopte o ordonanţă de urgenţă vinerea trecută, prin care măreşte valoarea Pilonului II; anul trecut au fost luate 9 miliarde din bugetul de pensii, de la gura pensionarilor, şi au fost transferate la administratorii privaţi, iar acum a crescut această valoare pentru anul 2024, la 13 miliarde de lei.

În asemenea condiţii, bugetul de pensii va fi redus foarte mult şi deci nu s-au gândit că trebuie să crească pensiile, deci măsurile luate sunt altele”, a precizat Dumitru Cojanu.

Adevărul despre beneficiarii din Pilonul II

Un alt aspect punctat de preşedintele FNUPR a fost cel conform căruia, valoarea reală a beneficiilor din Pilonul II va scădea drastic peste 20 de ani, din cauza inflaţiei. În acest sens, el susține că protestul este singura metodă care ar putea să mai rezolve ceva în acest sens.

„Pentru Pilonul II, avem acum, din comunicările care s-au făcut, 90 de miliarde de lei plasaţi la cei 7 administratori privaţi. 90 de miliarde e o cifră impresionantă, luată din contribuţiile de până acum a celor care sunt în plată, iar eu cred că nenorocirea este faptul că peste 10-15-20 de ani, când vor primi cei care sunt îndreptăţiţi să primească din Pilonul II, valoarea reală va fi mult mai mică.

Atunci vor cumpăra produse poate la nivel de 10% faţă de ceea ce se cumpără la ora actuală, întrucât inflaţia este în creştere foarte mare, poate că în anii următori va ajunge la două cifre. La aceste lucruri nimeni nu se gândeşte, cei care se ocupă de aceste treburi se gândesc să reducă valorile din bugetul de asigurări sociale, iar acest lucru e dăunător.

Suntem cu toţii de acord să mergem vineri să ne cerem drepturile şi să vină cât mai mulţi pensionari acolo, pentru că avem acest drept aprobat astăzi de Primăria Generală a Capitalei”, a încheiat Dumitru Cojanu.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.