Banca Mondială a anunțat că a finalizat propunerile pentru reformarea pensiilor speciale din România. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a explicat ce impact vor avea aceste propuneri la sistemul de pensii din România.

„Din cauza acestei expresii juridice a pensiei speciale, Comisia Europeană a interpretat că şi pensiile militare trebuie introduse în acest jalon. Se referă la faptul ca trecerea pensiilor să aibă parte de contributivitate, să aibă un stagiu minim realizat în specialitatea respectivă şi să nu mai fie pensie care să depășească venitul din timpul serviciului, adică salariul”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.

Potrivit Băncii Mondiale, vârsta de pensionare va fi aceeași ca și pentru sistemul public, categoriile actuale de pensii speciale vor fi „raționalizate”, fără noi categorii de pensii speciale și nicio pensie specială nu va depăși veniturile din perioada de activitate.

Propunerile Băncii Mondiale

  • Toți participanții contribuie 25% din venit, fie la sistemul public general de pensii, fie la bugetul de stat în cazul pensiilor militare
  • Definiția venitului brut în conformitate cu această propunere se egalizează între pensiile de serviciu (altele decât cele militare) și sistemul public general de pensii
  • Beneficiile variază în funcție de salariu și perioada de vechime în serviciu pentru toate pensiile de serviciu. Cei care participă o perioadă mai îndelungată și contribuie mai mult vor primi pensii mai mari
  • Veniturile pe baza cărora se calculează pensiile de serviciu vor fi calculate ca fiind media veniturilor obținute pe o perioadă mai lungă de timp, reducând astfel posibilitatea de abuz.
  • Ratele de acumulare pentru fiecare an de serviciu sunt egalizate și reduse, având în vedere că pensia cuvenită pentru perioada completă de vechime în serviciu este redusă, perioada de timp pentru îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a primi pensia completă este crescută, și pensiile cuvenite pentru cei care au o vechime mai mare decât vechimea minimă în serviciu pentru a deveni eligibili sau pentru cei cu o vechime mai mică decât stagiul complet necesar pentru obținerea pensiei complete vor fi reduse proporțional cu vechimea în serviciu.
  • Vârsta de pensionare va fi aceeași ca și pentru sistemul public general și condițiile pentru pensionare anticipată datorită condițiilor de lucru sunt aceleași pentru pensiile de serviciu ca și pentru pensiile publice generale.
  • Nicio pensie specială nu va depăși venitul obținut în timpul perioadei de activitate. Propunerea prevede că, la momentul pensionării, nicio pensie nu poate depăși 100% din plata netă la momentul pensionării.
  • Nicio categorie nouă de pensii speciale nu va fi creată, iar categoriile actuale vor fi raționalizate. Această propunere nu creează nicio categorie nouă și, după o perioadă de tranziție, egalizează termenii și condițiile aplicabile pentru pensiile speciale din toate cele șase categorii.

Pensiile românilor vor crește de la 1 ianuarie 2023

Ministrul Muncii, Marius Budăi, este sigur că pensiile românilor vor creste de la 1 ianuarie 2023. Cu toate acestea, ministrul spune că acestea ar putea ajunge cu întârziere la început de an.

„Pentru ca în luna decembrie să putem calcula pensiile aferente lunii ianuarie şi să putem avea şi actul normativ în baza căruia să mărim pensiile şi să tipărim cupoanele va trebui ca undeva la sfârșitul lunii noiembrie sau în decembrie să avem actul normativ publicat în Monitorul Oficial şi cu siguranță așa va fi. Nu mă feresc de cuvântul întârziere, dar nu este vorba despre o întârziere. După cum bine ştiţi se închide anul bugetar pentru decembrie pe 3 – 4 ianuarie 2023, atunci sunt deschise conturile şi sunt făcute plățile aferente”, a mai spus Marius Budăi.