Se pregătesc pentru ce e mai rău! Vestea dimineții în Europa a venit chiar acum

Se pregătesc pentru ce e mai rău! Vestea dimineții în Europa a venit chiar acum

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Valentina Drăgoi la 28 iunie 2022, 08:48

Cutremur total în Europa. Liderii UE se pregătesc pentru ce este mai rău. Ce vrea să facă Vladimir Putin? E fără precedent ce ar putea urma. Anunțul a fost făcut în urmă cu doar câteva momente.

Cutremur total în Europa. Liderii UE se pregătesc pentru cel mai rău scenariu de până acum. Un semnal de alarmă în acest sens a venit de la comisarul pentru Energie al Uniunii Europene, Kadri Simson.

După o întâlnire a miniştrilor Energiei, oficialul european a anunțat că există posibilitatea unei ”întreruperi grave” a aprovizionării cu gaze rusești în  Uniunea Europeană.

În acest sens, Kadri Simson a cerut actualizarea planurilor de urgență privind şocurile de aprovizionare. În același timp, aceasta le-a recomandat țărilor membre ale UE să folosească alţi combustibili acolo unde este posibil, pentru a păstra gazele, transmite Reuters.

Comisarul precizează că acest scenariu a fost unul luat în calcul încă din momentul în care Rusia a început războiul din Ucraina, însă având în vedere evoluția situației, acum este momentul cel mai îngrijorător.

Țările membre ale UE se pregătesc pentru cel mai sumbru scenariu

„De la începutul invadării Ucrainei de către Rusia, ştim că este posibilă o perturbare foarte serioasă, iar acum pare probabilă. Am făcut o muncă foarte importantă pentru a fi pregătiţi pentru asta. Dar acum este momentul să o intensificăm”, a declarat Kadri Simson.

Menționăm faptul că Executivul comunitar urmează să prezinte luna viitoare un plan, astfel încât toate țările membre ale UE să își poată coordona pregătirile pentru noi șocuri de gaze.

Răspunsul UE vine în condițiile în care Rusia a tăiat sau redus deja livrările pentru 12 din cele 27 de state membre ale blocului. „Planul UE va identifica măsuri pentru reducerea cererii de gaze şi va identifica sectoarele critice în care reducerea cererii de gaze ar putea perturba lanţurile de aprovizionare, a spus Simson.

Totodată, aceasta a mai precizat că în cazul cetățenilor clasificaţi drept ”consumatori protejaţi” de gaze în conformitate cu normele UE, aceștia vor fi protejaţi de orice restricţii privind utilizarea gazului.

În ceea ce privește scopul final al Rusiei, Simson susține că reducerea livrărilor de gaze către Europa are ca efect destabilizarea pieței energetice la nivelul continentului. Totodată, un alt efect este majorarea prețurilor, care oricum erau în creștere, dar și împiedicarea țărilor privind depozitarea gazelor înainte de sezonul de încălzire din această iarnă.

Rusia neagă că a premeditat reducerile de gaze

De cealaltă parte însă, Rusia are un cu totul alt scenariu. Moscova neagă constant că reducerile de gaze sunt premeditate și susține că scăderea bruscă a livrărilor prin conducta Nord Stream 1 din această lună pe seama problemelor cu echipamentele.

În acest sens, Simson le-a mai recomandat încă odată Guvernelor să reducă consumul de gaze și totodată să reducă și utilizarea energiei, astfel încât să se asigure că depozitele sunt suficient de pline și pot face față oricăror șocuri suplimentare de aprovizionare care ar putea avea loc în cursul iernii.

Menționăm faptul că, până la momentul actual, potrivit datelor centralizate de Gas Infrastructure Europe, stocurile de gaze din UE sunt pline în proporţie de aproape 57%, însă procentele diferă de la o țară la alta destul de mult.

Astfel, depozitele din Germania sunt umplute în proporţie de 57%, în timp ce în Polonia acestea sunt pline în proporție de 97% şi de 39% în Ungaria.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.