Motivul pentru care recalcularea pensiilor merge greu. Raluca Turcan: Ai nevoie de digitalizare

Într-o conferință de presă susținută la Instituția Prefectului județului Vâlcea, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a precizat că a efectuat o vizită la Casa Județeană de Pensii. Ea a precizat că face acest lucru periodic pentru a vede evoluția procesului de evaluarea a dosarelor de pensie.

”Astăzi am mai fost și la Casa Județeană de Pensii pentru că, periodic, sunt în teritoriul Caselor Județene de Pensii să văd cum evoluează întregul proces de evaluare a dosarelor de pensii în perspectiva recalculării celor 5 milioane de pensii din România.

S-a vorbit foarte mult despre pensii, în spațiul politic cu preponderență. Subiectul pensii a fost subiect predilect de campanie electorală dar, ajunsă în mandat, am constatat că, inclusiv pe partea de pensii s-a făcut foarte puțin și o să vă dau un exemplu concret pentru a înțelege.”, spune ministrul.

Digitalizarea, un pas cheie în recalcularea pensiilor românilor

Raluca Turcan a explicat că pensiile ar fi trebuit recalculate până la 1 septembrie 2021 și că acestea vor crește cu 40 de procente. Ajunsă ministru al Muncii, a realizat că acest lucru este aproape imposibil într-un timp atât de scurt deoarece 250 de mii de dosare de pensii încă sunt în format fizic.

”Știți că li s-a spus aproximativ celor 5 milioane de pensionari că de la 1 septembrie 2021, pensiile vor crește cu 40%. Aproape că ați fi crezut că e posibil să se întâmple lucrul acesta.

Și eu am crezut, dar am constatat că pentru a putea majora toate pensiile cu 40% ai nevoie de digitalizarea tuturor dosarelor de pensie, astfel încât ele să fie într-un format electronic și să se aplice o formulă de calcul pentru ca ulterior să se întâmple recalcularea pensiilor.

250 de mii de dosare de pensii în România arătă așa (n.r. dosar cu șină). Cum puteau fi operate sau făcute modificări pe dosare cu șină. Să ne răspundă cei care vindeau iluzii ani la rând.”, spune ministrul.

Există incompatibilitate între tipurile de format digital

Raluca Turcan a mai spus că există dosare de pensii care se află într-un format digital primitiv. Totuși, există și dosare de pensii care se află într-un format puțin mai avansat dar care prezintă incompatibilități.

”1,3 milioane de dosare se află într-un format digital primitiv și restul dosarelor într-un format puțin mai avansat, dar atenție, incompatibil între Casele Județene de Pensii și de foarte multe ori incompatibil între Casele Județene de Pensii și Casa Națională de Pensii.”, spune Raluca Turcan.

Procesul este unul fără precedent

Ministrul Muncii a mai precizat că procesul este unul fără precedent pentru că între anii 2005-2006 s-a mai încercat o recalculare a pensiilor și într-un an de zile au fost recalculate un milion de pensii. Ministrul a mai spus că actuala guvernare își propune să recalculeze 15 milioane de pensii într-un an și jumătate.

”Legea în baza căreia pensiile trebuiau să crească cu 40% prevedea o procedură de doi ani de zile, între 2019 și 2021, în care să se facă această digitalizare. Exact cei care au promis majorarea pensiilor cu 40% au ignorat partea de digitalizare a dosarelor de pensie.”, mai spune ministrul.

Ministrul a mai spus că dacă digitalizarea se făcea de la început, acum toate dosarele de pensii ar fi fost digitalizate.

Sursă foto: Inquam Photos / Ilona Andrei