Procesul de însănătoşire a sectorului bancar american a accelerat în cel de-al doilea trimestru, iar profiturile băncilor au revenit la nivelurile anterioare crizei, datorită, printre altele, reducerii pierderilor cauzate de credite, potrivit Financial Times.

Performanţele la nivel financiar ascund, însă, un decalaj semnificativ între băncile mari şi rivalii mai mici, care se confruntă în continuare cu dificultăţi. În al doilea trimestru, numărul băncilor considerate ca prezentând risc de faliment a urcat la maximul ultimilor 17 ani, în condiţiile în care problemele economice au afectat creditorii locali.

Cele peste 7.000 de bănci comerciale supravegheate de Federal Deposit Insurance Corporation (FDIC), agenţia guvernamentală care asigură depozitele constituite la băncile americane, au raportat profituri totale de 21,6 miliarde de dolari pentru perioada aprilie-iunie, comparativ cu pierderi de 4,4 miliarde de dolari în urmă cu un an.

Rezultatele, cele mai bune după al treilea trimestru din 2007, subliniază revenirea unui sector care a avut nevoie de ajutoare guvernamentale de miliarde de dolari pentru a supravieţui crizei financiare.

“Două din trei bănci anunţă rezultate financiare mai bune decât s-a anticipat. Atâta timp cât condiţiile economice sunt favorabile, majoritatea companiilor ar trebui să-şi menţină profitabilitatea”, a afirmat Sheila Bair, preşedintele FDIC.

Grupurile mari au contribuit cel mai mult la creşterea profiturilor sectorului, în condiţiile în care îmbunătăţirea situaţiei creditelor a încurajat reducerea provizioanelor.

Pe de altă parte, FDIC a indicat că numărul băncilor care prezintă risc de faliment a crescut de la 775 la 829, cel mai mare nivel după martie 1993. Autoritatea nu a prezentat numele băncilor cu probleme, însă datele sugerează că este vorba în mare parte de instituţii de credit mici, notează Financial Times.

Profitabilitatea mai bună nu a avut ca efect, însă, creşterea creditării, ceea ce ar putea atrage mai multă ostilitate politică. Valoarea împrumuturilor şi leasingurilor s-a redus cu 95,7 miliarde de dolari.

SURSA: Mediafax