La rândul lor, și alte țări din UE au refuzat să plătească în rublă, pentru a nu oferi un impuls economiei ruse, dar, până acum, doar Bulgaria și Polonia au fost pedepsite, potrivit unei analize publicate de The Conversation.

Răspunsul din partea Poloniei a fost că se poate „descurca” fără gazul rusesc, cu niveluri de stocare ridicate și o cerere în scădere pe măsură ce vremea începe să se încălzească. Între timp, Bulgaria a acuzat Gazprom de o încălcare gravă a contractului și a început discuțiile cu UE pe marginea menținerii aprovizionării, notează publicația.

Dar nu va fi ușor. Căci, în timp ce Bulgaria poate renunța treptat la gazele și petrolul rusești, aprovizionările alternative din Azerbaidjan nu vor fi suficiente.

Toate aceste mișcări vor provoca daune serioase economiei Rusiei

Pe termen mai lung, o opțiune ar fi continuarea finalizării (în prezent abandonate) a celei de-a doua centrale nucleare din Bulgaria, lângă Belene, pe malul de sud al Dunării. Alături de Polonia, Germania și restul UE, Bulgaria va căuta să-și sporească dependența de Norvegia, Orientul Mijlociu și Africa de Nord. Și vor exista și alte apeluri din UE pentru a accelera trecerea la surse de energie regenerabilă, cum ar fi energia solară și eoliană.

Toate aceste mișcări vor provoca daune serioase economiei Rusiei. Ne putem întreba, în consecință, de ce închide robinetul gazelor si de ce vizează în special aceste două țări.

Putem presupune că motivul principal ar fi acela de a provoca dificultăți economice și turbulențe politice în Polonia și Bulgaria și de a contesta sprijinul lor pentru Ucraina. Cu siguranță, Putin va fi fericit să trateze asta ca pe o oportunitate de a antagoniza atât NATO, cât și UE.

Cu sprijin internațional, lovitura administrată Poloniei și Bulgariei va fi suportabilă

Din punct de vedere istoric, Rusia are o tradiție îndelungată în subminarea independenței economice și politice a acestor două țări. Infamul pact dintre Uniunea Sovietică și Germania nazistă din 1939 a negat însăși existența națiunii poloneze. În același mod, politica Rusiei față de Bulgaria din ultimul secol a fost orientată către dominația politică, culturală și economică.

Întrerupând aprovizionarea cu gaze, Rusia a administrat o nouă lovitură economică împotriva Poloniei și Bulgariei. Dar, cu sprijin internațional, va fi o lovitură suportabilă.

Cercetări economice sugerează că oamenii, afacerile și societățile mai largi se adaptează continuu la anumite situații în evoluție.

Economia evolutivă

Examinând legătura dintre modul în care stimulentele economice și preferințele sociale au jucat un rol în ascensiunea și căderea comunismului, am ajuns la concluzia că de mii de ani, societățile umane au evoluat economic prin experimentarea unor fenomene.

Aplicat la situația de astăzi, mesajul cheie este că țările UE se vor adapta, în cele din urmă, pentru a renunța la dependența puternică de energia rusă. Va fi costisitor pe termen scurt, dar viabil și benefic pe termen lung.

Polonia și Bulgaria nu mai sunt vasalii ascultători ai Rusiei. Și, chiar dacă vor avea de suferit, se pot baza pe sprijinul economic al țărilor bogate din jurul lor. În cele din urmă, războaiele sunt câștigate de țări care pot supraviețui dificultăților într-un mod organizat și ale căror economii nu sunt aduse la punctul de rupere.