Asociații precum Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare și Asociația pentru Apărarea Drepturilor au trimis recent o scrisoare deschisă către Ludovic Orban, cerând ca actuala conducere a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor să fie schimbată.

Aceasta este întreaga scrisoare:

Stimate domnule Prim-Ministru,

 Asociația Utilizatorilor Români de Servicii Financiare (AURSF), Asociația pentru Apărarea Drepturilor și Intereselor Consumatorilor (APCONS) și Asociația CREDERE pentru Informarea, Consilierea și Educarea Consumatorilor, în calitate de asociații active și profund implicate în susținerea drepturilor și intereselor consumatorilor din România, vă solicită să dispuneți neîntârziat înlocuirea dnei Mihaela Irina Ionescu de la conducerea interimară a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

 Considerăm că o persoană care a folosit banii publici ai instituției în scop personal, așa cum reiese dintr-un raport de audit financiar al Curții de Conturi făcut public în presă de curând, nu ar mai trebui să ocupe nicio zi respectiva funcție publică, darămite să fie numită la conducerea acesteia, fie și interimar.

De asemenea, domnule Prim-Ministru, vă solicităm ca înainte de a nominaliza pe cineva pentru postul de Președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, care în opinia noastră ar trebui în mod obligatoriu să fie o persoană care deține o vastă experiență în materia Protecției Consumatorilor, să vă consultați cu reprezentanții societății civile care susțin drepturile și interesele consumatorilor din România. Am apreciat deschiderea dumneavoastră de a vă întâlni cu principalii stakeholderi, pentru a le afla punctele de vedere la preluarea guvernării și pentru a vedea care sunt prioritățile lor în perioada următoare. În calitate de stakeholder important în societate, vă solicităm să aveți o întâlnire și cu asociațiile de consumatori, care reprezintă exact acea parte a societății pe care s-a bazat și se bazează în continuare creșterea economică a României – consumatorii,

Vă mulțumim anticipat pentru deschidere și vă asigurăm de întreaga noastră stimă și prețuire!

 Alin Iacob, președinte AURSF

 Vasile Cazan, președinte APCONS

 Dorinel Tănase, președinte Credere

 București, 29.11.2019”

Te-ar putea interesa și: