DEHN a început lucrările pentru o nouă fabrică în România

Compania germană DEHN, care oferă soluții pentru protecția împotriva trăsnetelor și a supratensiunilor, dar și echipamente de siguranță, a spus că a început lucrările pentru o nouă fabrică în România.

Aceasta va fi construită în CTPark Pitești și investiția este de aproximativ 10 milioane de euro. Este prima fabrică DEHN din România și vine după ce compania a încheiat un parteneriat pe termen lung cu dezvoltatorul imobiliar CTP. Noua fabrică va avea 9.500 de metri pătrați și ar trebui să fie gata în a doua jumătate a anului 2026.

Una dintre fabricile Dehn
Una dintre fabricile companiei germane / SURSA FOTO: dehn-international.com

Peter Ceresnik, director în cadrul CTP, a spus că este bucuros că DEHN s-a alăturat comunității de firme din zonă. El a adăugat că decizia companiei de a veni la Pitești arată că România are avantaje importante și că CTP poate oferi soluții moderne care răspund nevoilor actuale ale firmelor.

„Suntem mândri să primim DEHN în comunitatea noastră în creștere de producători de înaltă valoare.

Decizia lor de a se extinde în Pitești este o dovadă a avantajului competitiv al României și a capacității CTP de a oferi soluții scalabile, pregătite pentru viitor, care se aliniază cu prioritățile de afaceri globale”, a spus Peter Ceresnik, COO CTP și Managing Director CTP România.

Noua fabrică va aduce aproximativ 200 de locuri de muncă

Noua fabrică va aduce aproximativ 200 de locuri de muncă. DEHN a început deja să caute angajați, iar primele anunțuri au fost publicate pe pagina lor de LinkedIn.

Fabrica va fi construită în satul Căteasca, județul Argeș. Locul a fost ales pentru că este bine poziționat – aproape de autostrada A1/E70, lângă o zonă cu multe firme din domeniul auto și tehnologie, și are acces la muncitori specializați.

Directorul general al DEHN, Philipp Dehn, a spus că deschiderea fabricii în România face parte din planul lor pe termen lung de a se extinde în țări unde economia crește rapid, fără să renunțe la calitatea și inovația cu care compania este cunoscută. El a adăugat că sunt mulțumiți de colaborarea cu CTP, care s-a dovedit a fi un partener flexibil, de încredere și implicat.

DEHN este o companie germană cu peste 115 ani de experiență, are peste 2.500 de angajați în lume și oferă peste 4.000 de produse în mai mult de 70 de țări.

„Stabilirea unei noi locații de producție în România reflectă viziunea noastră pe termen lung de a ne extinde pe piețele cu creștere puternică, menținând în același timp standardele de calitate și inovare pentru care DEHN este cunoscută.

Suntem încântați de parteneriatul nostru cu CTP, care au demonstrat flexibilitatea, fiabilitatea și angajamentul profund față de succes pe care le căutăm la partenerii noștri”, a afirmat Philipp Dehn, CEO al DEHN.