Se dau bani mulți de la stat! Vestea momentului pentru 4 milioane de români (SURSE)
Sursă: Inquam Photos / George Călin
Premierul Nicolae Ciucă are programată azi o întâlnire cu miniștrii de resort în ceea ce privește măsurile din domeniul energiei. Surse guvernamentale au transmis deja care ar fi unele dintre măsurile luate în calcul de autorități.
Printre propunerile luate în calcul pentru pachetul de măsuri pe energie se numără adaosul comercial la furnizor care să nu depăşească costul pe profit mai mare de 5%, reducerea TVA la facturile consumatorilor până la 5% şi acordarea de vouchere pentru consumatorii vulnerabili, potrivit unor surse guvernamentale.
Conform surselor, peste 4 milioane de gospodării ar urma să beneficieze de vouchere.
De asemenea, se ia în calcul o posibilă creştere a producţiei de energie.
O întâlnire a premierului Nicolae Ciucă cu miniştrii de resort pe tema măsurilor în domeniul energiei urmează să aibă loc luni, la ora 17,30, la Guvern.
Marţi ar fi programată o şedinţă a coaliţiei, potrivit unor surse politice.
Ministrul Energiei: Lucrăm la soluții pe termen lung
Amintim că, luni, înainte de şedinţa Biroului Executiv al Partidului Naţional Liberal, ministrul Energiei, Virgil Popescu declara că măsurile din domeniul energiei discutate în Guvern sunt pe termen lung şi sunt conforme Directivei europene adoptate la finalul anului.
„Lucrăm pe mai multe scenarii, dar nu vrem să fie o situaţie să rezolvăm o problemă de două-trei-cinci luni. Vrem o soluţie pe un termen mai lung şi atunci e clar că ea trebuie să înglobeze mai multe ministere – Ministerul Energiei şi ANRE-ul şi Finanţele, vizavi de impozitări şi Ministerul Muncii şi Ministerul Agriculturii şi Ministerul Economiei, pentru că ne gândim şi la investiţiile care vor fi”, a afirmat el.
El a precizat că „reglementarea o face autoritatea de reglementare de energie, nu o face Ministerul Energiei şi există mai multe scenarii, evident că sunt mai multe scenarii de lucru”.
„În paralel trebuie să ne gândim şi la iarna următoare, trebuie să ne gândim şi la contracte pentru gazele naturale, pentru iarna următoare, este un pachet mult mai mare, pentru că România aduce 20% gaze de import”, a arătat ministrul.
Totodată, a subliniat că măsurile care vor fi adoptate vor acoperi o perioadă mai mare, iar reglementarea în domeniul energiei „este exact cum este Directiva europeană pe care am transpus-o în decembrie”.
„Discutăm pe un termen mai lung, înseamnă şi doi şi trei ani, discutăm pe o situaţie, pe o plajă mult mai mare pentru că dacă iar discutăm pe câteva luni de zile, să trecem iarna, după ce acele soluţii se vor termina, trebuie să gândim altele”, a mai precizat el.
Am venit la Capital în vara anului 2019, fiind prima mea experiență ca jurnalist după ce am lucrat oarecum de cealaltă parte a baricadei, în monitorizarea presei, mai bine de 8 ani. Înainte de a intra în presă, am lucrat o scurtă perioadă de timp în proiectare în Autocad pentru construcții civile și industriale. Am fost și sunt pasionat de tehnologie, precum și de ultimele trend-uri din acest domeniu. M-a fascinat întotdeauna și am avut norocul să fiu într-o generație care a beneficiat din plin de ea și putut vedea exact ce impact, pozitiv sau negativ, poate avea asupra lumii.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





