Se dau 683 de lei de la stat. Este informaţia momentului în România. Banii vin din luna februarie

Se dau 683 de lei de la stat. Este informaţia momentului în România. Banii vin din luna februarie

SURSA FOTO: Dreamstime

Publicat de Catalina Andreea Moisoiu la 8 februarie 2023, 10:26

Anunțul momentului pentru mii de români! Se dau până la 683 de lei gratis de la stat! Iată care sunt persoanele ce vor primi acești bani începând din această lună.

Potrivit OUG 126/2021, alocația de stat pentru copii se acordă și tinerilor care au împlinit vârsta de 18 ani, care urmează cursurile învățământului liceal sau profesional, organizate în condițiile legii, până la terminarea acestora, precum și tinerilor cu handicap care urmează o formă de învățământ preuniversitar prevăzută de lege, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 26 de ani.

Copii vor avea alocații mai mari

Mai mult, legea prevede că începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației.

Pentru anul 2022 INS a anunțat o rată a inflației de 13,8%, deci și alocațiile se vor majora cu aceeași valoare.

Cât de mult vor crește alocațiile?

Astfel, începând cu luna februarie 2023, copiii vor avea următoarele alocații:

  • 683 de lei – pentru copiii cu vârsta de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copiilor cu dizabilități);
  • 277 de lei – pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale);
  • 683 de lei – pentru copiii cu dizabilități cu vârsta între trei și 18 ani.

Potrivit legii, dacă din calculul cuantumului alocației de stat pentru copii rezultă fracțiuni în bani, cuantumul se rotunjește la leu în favoarea beneficiarului. În situația în care în urma indexării rezultă un cuantum mai mic decât cel acordat, atunci se menține cuantumul în plată.

Ce valoare au avut alocațiile copiilor în anul 2022?

În anul 2022, alocația de stat pentru copii a fost în cuantum de:

a) 600 lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau de până la 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

b) 243 lei pentru copiii cu vârsta între doi și 18 ani (precum și pentru tinerii de peste 18 ani care urmează cursurile liceale sau profesionale)

c) 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 ani și 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică.

Informații articol
Despre autor
Catalina Andreea Moisoiu

Am început să lucrez ca jurnalist la Capital în 2020. Acesta a fost primul meu contact cu presa din România. Deși specializarea mea de bază este Dreptul, jurnalismul a fost mereu una dintre pasiunile mele. Din punctul meu de vedere, corectitudinea, dorința de perfecționarea și cea de aflare a adevărului mă pot ajuta în continuarea carierei de jurnalist și în acest fel pot contribui la informarea corectă a cititorilor.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.