Se dau 650 de lei pe lună! Legea a trecut de Senat! Vezi ce români se pot bucura de bani
Senatul a aprobat tacit o lege care prevede acordarea a 650 de lei pe lună pentru anumite persoane. Vezi care sunt condiţiile de acordare şi unde te poţi adresa pentru a primi banii, atunci când legea va fi adoptată.
Un act normativ iniţiat de parlamentarii PMP şi PNL, care vizează modificarea OUG 111/2010, a fost adoptat tacit de către Senat. În baza acestei legi, bunicii implicaţi în creşterea nepoţilor ar putea primi şi ei o indemnizaţie. Camera Deputaţilor este forul decizional în acest caz.
Mai exact, pe perioada acordării stimulentului de inserție, oricare dintre bunici poate beneficia de o îndemnizație lunară pentru creșterea nepoatei/nepotului, dacă se află în relații de rudenie firească sau din adopție cu copilul pentru care se solicită îndemnizația și dacă are acordul părinților. Suma de care pot beneficia bunicii este de 650 de lei, egală cu suma care o primește mama sub formă de stimulent de inserție (suma primită de mama care s-a întors din concediul de îngrijire a copilului înainte de termenul de 2 ani). Condiţia este ca bunicii să locuiască în România, împreună cu nepoții și să se ocupe de creșterea și îngrijirea acestora.
Grupul de parlamentari PMP şi PNL care au iniţiat modificarea legii susţin, în expunerea de motive, că introducerea acestui beneficiu social va contribui la creșterea înclinației de a lucra a persoanelor îndreptățilte la primirea îndemnizației pentru creșterea copilului, scrie evz.ro.
Cum se poate obţine această indemnizaţie
Indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei se acordă pe bază de cerere a unuia dintre bunici, însoţită în mod obligatoriu de actele doveditoare privind calitatea solicitantului, relaţia acestuia cu nepotul/nepoata pentru care solicită dreptul şi acordul părinţilor.
Cererile se depun la primăria comunei, oraşului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului Bucureşti pe raza căreia solicitantul îşi are domiciliul sau reşedinţa, similar celorlalte beneficii sociale. Indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei se stabileşte de la data depunerii cererii. Indemnizaţia încetează odată cu încetarea dreptului la stimulentul de inserţie. Indemnizaţia se suspendă odată cu suspendarea dreptului la stimulentul de inserţie. Mai mult, se suspendă şi începând cu ziua următoare celei în care beneficiarul execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile, beneficiarul a decedat, beneficiarul nu mai îndeplineşte condiţiile generale de eligibilitate, se constată că timp de 3 luni consecutive se înregistrează mandate poştale returnate. în aceste situaţii, indemnizaţia poate fi solicitată şi de către o altă persoană îndreptăţită conform legii.
Similar indemnizaţiei pentru creşterea copilului şi stimulentului de inserţie, pentru indemnizaţia pentru creşterea nepotului/nepoatei nu se datorează impozit şi nici contribuţiile sociale obligatorii.
După mai bine de zece ani petrecuţi în domeniul monitorizării mass-media, am făcut un pas mic în direcţia potrivită şi m-am alăturat echipei Capital. Un pariu câştigător, zic eu. Mi-au plăcut dintotdeauna cuvintele şi puterea pe care acestea le pot avea în glasul sau peniţa potrivită şi nu pot decât să mă bucur acum de un banal, dar rar întâlnit “Îmi place munca mea!” Când nu mă găsiţi scriind în spatele unei tastaturi, mă veţi întâlni, deseori, tot la un calculator. Sau, în momentele perfecte, la volan, sus pe un munte şi bineînţeles, ca un taur care se respectă, în bucătărie!
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





